Klaus Iohannis va fi primit pe 9 iunie a.c. în Biroul Oval al Casei Albe, de la Washington, de Donald Trump. Evenimentul este de luat în seamă. Poate chiar de salutat. Deşi nu poate fi privit, din cauza contextului, decât cu maximă atenţie. Vizita recentă a lui Donald Trump în Europa şi reacţiile generate, în primul rând din partea Angelei Merkel, au aruncat numeroşi analişti americani în descumpănire şi, cum asigură Annes Applebaum, cronicar la „Washington Post”, „influenţa americană este la cel mai jos nivel”. Sau „este sfârşitul unei ere în care SUA conduceau şi europenii le urmau”. În numai patru luni la Casa Albă, Donald Trump a zdruncinat şapte decenii de relaţii transatlantice. Când Angela Merkel afirmă că „noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini”, pentru ca imediat, a doua zi, Donald Trump să îi replice, pe Twitter, că deficitul comercial american cu Germania este „enorm”, trebuie să înţelegi bine resorturile jocului, care oricum se va calma. Paradoxal, în recentul său turneu în străinătate, preşedintele american s-a arătat afabil cu monarhii din Golf, spunând că „nu sunt aici pentru a da lecţii” şi tranşant cu liderii europeni la summitul NATO. Aliaţii europeni urmăresc cu atenţie gesturile nervoase ale lui Donald Trump, generate, în bună măsură, şi de destituirea directorului FBI, James Comey, care îl acuză, acum, de divulgarea de informaţii confidenţiale şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, primit la Casa Albă. Destule lucruri sunt neclare, destule afirmaţii în presa americană sunt de-a dreptul belicoase. Administraţia Trump nu a confirmat niciun ambasador în Europa şi niciun înalt oficial diplomatic. Mai mult, decizia, dată ca iminentă, de retragere a SUA din Acordul de la Paris, riscă să adâncească o criză, deja resimţită în bună măsură. Diplomaţia atipică a liderului de la Casa Albă este, oricum, total opusă celei etalate de predecesorul său. Cum inclusiv senatorii republicani privesc diferit ceea ce face Donald Trump, dovadă declaraţia lui Bob Corker, preşedintele comisiei de afaceri externe şi cea a lui John McCain, suntem în faţa unei situaţii insolite. Să revenim însă la vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Washington. Momentul este cel pe care deja îl ştim. Problema în discuţie este dacă Bucureştiul va trebui să aleagă între două mari puteri, astăzi în aparentă rivalitate, fiindcă orice opţiune are o importanţă strategică pentru viitorul imediat al ţării. Angela Merkel se pregăteşte de al patrulea mandat de cancelar la alegerile din septembrie şi deja îşi jalonează terenul pentru ceea ce va urma după alegeri. Uniunea Europeană resimte deja gherila internă condusă de Budapesta şi Varşovia. Bucureştiul? Pentru a nu supăra pe nimeni se va decide probabil pentru echidistanţă şi, întrebat fiind „pe cine iubiţi mai mult?”, Klaus Iohannis va vorbi despre parteneriatul strategic al ţării noastre cu SUA. Dacă spune Bruxelles, zboară acadeaua atlantică. Dacă spune Washington, zboară acadeaua comunitară şi face riduri Angela Merkel, de altfel atlantistă convinsă. Nu este exclus să afle de la Donald Trump că am devenit dintr-o dată mai importanţi decât ţările occidentale. Comentând pentru „Adevărul” această vizită, Cristian Diaconescu, fost şef al diplomaţiei de la Bucureşti, opinează că nu vor fi obiecţii din partea UE sau marilor cancelarii europene, întrucât „zona Mării Negre necesită clarificări de securitate”.
