A tăiat cauciucurile unor maşini şi a fost reţinut de poliţişti

0
299

Un minor de 16 ani, din Craiova, a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiști, după ce a tăiat roțile mai multor mașini parcate în Craiovița Nouă. Acesta  este acuzat de distrugere şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

„În cursul zilei de 30 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de patru persoane, toate din municipiul Craiova,  că persoane necunoscute le-ar fi distrus, prin înţepare, anvelopele de la autoturismele ce se aflau parcate în faţa locuințelor acestora. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat şi un alt autoturism ce prezenta anvelope înţepate, în total cinci autoturisme, prejudiciul total fiind de aproximativ 2.200 de lei.Totodată, poliţiştii au identificat un minor de 16 ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptelor, care a fost condus la audieri. În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe acesta pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. El va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .