Distincţii aniversare pentru Filarmonica „Oltenia”

0
446

concert (1)Zilele Muzicale Aniversare ale Filarmonicii „Oltenia” (21-28 aprilie 2017), prilejuite de împlinirea a 70 de ani de existenţă a instituţiei, s-au încheiat vineri seara, cu un concert simfonic de gală, avându-l la pupitrul dirijoral pe Christopher Petrie (Marea Britanie), iar ca solist, pe violonistul craiovean Gabriel Niţă. Cu acest prilej, reprezentanţi ai administraţiei publice şi ai unor instituţii de cultură au acordat Filarmonicii „Oltenia” distincţii aniversare, în semn de consideraţie pentru promovarea muzicii clasice. La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I a promulgat Legea nr. 131, prin care a luat fiinţă Orchestra Filarmonicii „Oltenia”, de atunci şi până în prezent aceasta desfăşurându-şi neîntrerupt activitatea şi bucurând mii şi mii de melomani la Craiova, dar şi în ţară şi peste hotare.

La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I semna actul de naştere al Orchestrei Filarmonicii „Oltenia”. Muzica simfonică răsuna însă la Craiova din 1904, când mai mulţi prieteni muzicieni au dorit să cânte pentru oamenii din oraş, sub umbrela Societăţii Filarmonice „Oltenia”, organizaţie neguvernamentală culturală. Devenită instituţie de stat, Orchestrei craiovene i-au fost recunoscute valoarea şi importanţa de rang naţional.

Diplomă de Onoare şi o plachetă aniversară din partea Consiliului Judeţean Dolj

concert (3)Festivitatea acordării distincţiilor aniversare prin care s-a marcat împlinirea a 70 de ani de la acest moment s-a desfăşurat chiar înaintea începerii concertului simfonic de vineri seara, oficiile fiind făcute de Dorin Măciucă, manager interimar al Filarmonicii „Oltenia”. În mâinile domniei sale a ajuns, mai întâi, o diplomă din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, aceasta fiind înmânată de directorul serviciului descentralizat în teritoriu – Direcţia pentru Cultură Dolj –, Horia Dulvac, care a transmis mesajul de felicitare pentru extraordinara activitate din partea ministrului Ioan Vulpescu.

O Diplomă de Onoare „pentru excelenta şi constanta promovare a muzicii româneşti şi universale, a culturii oltene pe plan naţional şi internaţional” a fost conferită Filarmonicii „Oltenia” la împlinirea a 70 de ani de activitate din partea Consiliului Judeţean Dolj şi a preşedintelui Ion Prioteasa. Aceasta a fost însoţită de o plachetă aniversară „în semn de aleasă consideraţie pentru îndelunga şi fructuoasa activitate depusă, sub semnul excelenţei, în slujba păstrării şi promovării valorilor autentice ale culturii naţionale şi universale, de-a lungul celor 70 de ani de existenţă instituţională, precum şi pentru contribuţia deosebită pe care o are la educarea tinerelor talente”.

concert (2)

Apreciată de municipalitate „pentru merite de excepţie în promovarea artei sunetelor şi a Craiovei”

Valoarea şi importanţa Filarmonicii „Oltenia” au fost recunoscute şi apreciate cu acest prilej, printr-o Diplomă Aniversară, şi de Primăria Craiova şi Consiliul Local Municipal, în subordinea căreia instituţia îşi desfăşoară activitatea. Cel care a înmânat-o „pentru merite de excepţie în promovarea artei sunetelor şi a Craiovei ca important centru cultural în context naţional şi internaţional”, primarul interimar Mihail Genoiu, s-a declarat emoţionat de acest moment. „Este instituţia care ne-a reprezentat cu faimă în ţară şi peste hotare, care promovează cultura, instituţia spre care Primăria Craiova are mereu uşile deschise”, a spus Mihail Genoiu în faţa publicului meloman.

Diplome de Fidelitate, în semn de recunoştinţă pentru marele public

concert (4)Concertul simfonic de gală prezentat după încheierea momentului festiv a fost unul îndelung aplaudat, aducându-i în scenă pe energicul dirijor britanic Christopher Petrie şi pe solistul violonist craiovean Gabriel Niţă, cu a sa originală şi emoţionantă interpretare a binecunoscutului Concert nr. 2 în Si minor „La Campanella” de Niccolo Paganini. Programul aniversar a inclus Rapsodia română de Ciprian Porumbescu / Constantin Bobescu şi, în primă audiţie naţională, Simfonia „Carpatica” de Călin Humă / Christopher Petrie.

Zilele Muzicale Aniversare au fost prilej pentru Filarmonica „Oltenia” să îşi arate recunoştinţa pentru marele public, fără de care nu ar fi existat cei 70 de ani de activitate. Căci în tot acest timp el a fost unul dinte cele mai exacte barometre ale evoluţiei artistice, în strânsa relaţie cu el muzicienii şi-au găsit motivaţia de a creea mai departe. În cadrul unei festivităţi restrânse, aproape 40 de Diplome de Fidelitate au fost înmânate melomanilor abonaţi în stagiunea 2016-2017, «pentru promovarea muzicii clasice şi participarea consecventă la evenimentele artistice organizate de Filarmonica „Oltenia” în cadrul Stagiunii Prieteniei 2016 / 2017».