Ca de fiecare dată, ziua de 1 Mai a adus, în cel mai mare parc al Craiovei, multă lume. Generaţii diferite, cu precădere tineri şi, ce-i drept, multe familii cu un singur copil; vânt rece de primăvară, arteziană pornită în faţa Debarcaderului, fumul sporadic al mititeilor şi îngheţată din belşug erau câteva dintre petele de culoare ce formau un tablou, deja obişnuit. Totuşi exista o anumită schimbare. De profunzime. În dialogurile cu propriile odrasle, mămicile încercau să le convingă că, cele 90 de zile vor trece mult mai repede decât altădată şi că, la revenirea în ţară, promisiunea unei minivacanţe la mare va fi respectată. Aceeaşi durere sufletească în sufletele familiilor obligate la dezbinare, cauzată de lipsa locurilor de muncă, aceeaşi tristeţe în ochii vârstnicilor, ce cu greu îşi mai revăd nepoţii, plecaţi pe te miri ce meleaguri ale lumii. Soarele deloc darnic, vegetaţia ieşită cu spor după ploile recente, gânguritul sugarilor veniţi pe-o lume încă neaşezată în normalitate şi, ca să fim optimişti, şansa unei noi renaşteri au marcat, ieri, una dintre zilele încărcate altădată cu o simbolistică aparte.
Cea de a cincea lună a anului a picat, acum, la început de săptămână. Craiova era ieri, parcă, intrată în pauză de masă pe tot parcursul zilei. Magazine închise, terase şi baruri cu plăcuţa mutată pe closed, transportul local văduvit de afluenţa miilor de elevi şi studenţi aflate în vacanţă au dat imaginea unui oraş trecut în adormire. Ne-am aşteptat ca, în parcul „Nicolae Romanescu”, cea mai frumoasă oază de natură din municipiu, să găsim suflul pierdut de pe străzi. Cu greu, pe la amiază, ieri, îşi făceau apariţia câteva familii. Cu precădere tinerii căsătoriţi şi urmaşii lor, sau mai bine spus, unicii urmaşi, pentru că nu am văzut prea multe cupluri cu mai mult de un copil.
Comerţul te îmbie de la intrarea principală
Ingenioasă ideea unui întreprinzător de a-şi plasa rulota mobilă cu îngheţată la nici doi paşi de intrarea principală în parcul „Nicolae Romanescu”. Vânzare chiar făcea tânăra angajată de aici. Este şi motivul pentru care, atât de mulţi vizitatori ai parcului puteai fi zăriţi cu o îngheţată în mână, pe o vreme destul de rece.
Prima oprire, cu contact vizual ferm, se făcea la perimetrul special amenajat pentru lebede. Camerele foto ale telefoanelor mobile erau activate şi fiecare, care mai de care mai ingenios, îşi căuta o poziţie favorabilă pentru un selfie sau o foto de grup, având în fundal graţioasele păsări de apă. Mai cu seamă că, nuferii dădeau şi ei semne că pot fi un musafir de taină în viitoarea fotografie.
Îmbrăcaţi în geci groase, prea puţini cei cu haine de vară, trecătorii îşi urmau cursul, în linişte, spre mijlocul parcului. Odată cu ivirea în peisaj a Teatrului de Vară apar şi primele comentarii. „Dar, de ce dragă nu se organizează, astăzi, nişte spectacole, aici, că tot este teatrul gata făcut?” îşi întreba soţul o doamnă pensionară. Şi, ce-i drept, teatrul de aici arată superb. Copertina a fost înlocuită în totalitate, după neajunsurile provocate de intemperiile vremii. Probabil va prinde viaţă mai la vară.
Cu bicicleta în aer liber
O altă iniţiativă comercială care a prins contur, la propriu, pe aleile parcului este închirierea de biciclete. Destul de mulţi au fost, ieri, cei care pedalau pe acelaşi tip de bicicletă. Privim spre intrarea dinspre grupul statuar ecvestru şi vedem zeci de biciclete scoase la împrumut. Preţul pentru o oră era de 10 lei. Evident, între cei care îşi mai aprind o ţigară, în timp ce cred că-şi anulează efectele nicotinei mergând pe cărările proaspăt oxigenate de aici şi cei care, urcând pe bicicletă, savurează mai toată suprafaţa parcului, ne bucurăm de ce-a de a doua categorie.
De-o parte şi de alta a drumurilor din interiorul parcului se vedea iarba cosită. Şi, impresiile nu rămân doar la nivel vizual, ci un miros minunat de fân tăiat proaspăt te transpunea într-un cadru idilic. Concertul broscuţelor, pe măsură ce ne apropiam de lacul principal, a trezit curiozitatea multor copiii, ce doreau să vadă de unde vine toată „nebunia” asta plăcută urechilor.
„Debarcaderul” tot închis
Dacă altădată, de 1 Mai, restaurantul „Debarcader” era ca un furnicar, cu cozi enervante la mici şi bere, cu baloane ţinute de mânuţele micuţilor, cu muzică de orchestră şi chiar cu bărci lansate la apă, ieri, nimic din toate acestea nu se întâmplau. Un miros specific grătarului se ridica în imediata apropiere. Fosta cofetărie, amenajată acum şi cu un spaţiu de consumaţie acoperit, începea pe la orele prânzului să devină arhiplină. Micii se vindeau cu 2,50 lei bucata şi, aşa cum o arăta o scriere cu carioca pe o bucată de hârtie, proveneau de la un mare retailer cash&carry.
La modă erau şi cornetele cu popcorn. Grupate pe dimensiune: mic, mediu, mare; trebuia să scoţi din buzunare 5, 7 sau 10 lei. Nu au lipsit nici porumbul fiert şi eternele seminţe de floarea-soarelui. Desigur, cele produse în Bulgaria şi vândute pe meleagurile noastre.
Adevărate drame de familie
Mergem încet în spatelor câtorva familii, ai căror copii nu depăşeau vârsta de debut în şcoala primară. Fără să vrem, o manifestare plină de nervozitate a unuia dintre micuţi ne atrage atenţia. „De data aceasta voi sta doar 90 de zile. Şi nu sunt chiar atâtea. Sunt 86. Dar când o să vin, o să mergem la mare. Ţi-am promis. Şi o să vezi că o să mă ţin de cuvânt” i se adresa o mămică celui care alerga cu o triciletă şi nu depăşea înălţimea şoldurilor mamei sale. Cu toate argumentele primite, cel mic nu se lăsa înduplecat şi aştepta un alt fel de răspuns. Dorea, cu siguranţă, ca mama lui să nu mai plece, iarăşi, de lângă el. Astfel de dialoguri, în familii, par să fie din ce în ce mai dese.
Imaginea de altădată a Craiovei, când în parcul „Nicolae Romanescu” se sărbătorea ziua de 1 Mai, unde nu mai putea arunca un ac, a dispărut. Şomajul a făcut ravagii în municipiu şi, de altfel, în toată Oltenia. Obligaţi să-şi câştige pâinea, oamenii s-au împrăştiat prin lumea întreagă, lăsându-şi odraslele în grija bunicilor, cei care mai au parte de o pensie acceptabilă şi faţă de care afecţiunile specifice vârstei încă nu şi-au spus cuvântul.
Castelul ferecat!
Ne apropiem de podul suspendat. Aleile sunt largi şi curate. Lacul, din ce în ce mai liniştit. Câteva raze de soare îşi fac loc prin coronamentul arborilor. Biciclete, trotinete, cărucioare cu sugari făcea parte din bloc-start, de fiecare dată când adulţii ce-i însoţeau îşi regăseau vechi amici şi, preţ de câteva clipe, depănau amintiri.
Urcăm privirea spre scările ce duc la Castelul fermecat. Este ferecat. Şi îl privim de la distanţă, precum o piesă de muzeu. Pentru cei mici chiar este, până ce îl vor revedea deschis. Şi aici, altădată, mesele din împrejurul său erau ocupate. Micii şi berile la halbă dădeau tonul zilei de 1 Mai, iar muzica pleca din boxele moderne aflate în contrast izbitor cu „vechiul” castel.
Aşadar, o sărbătoare fără vlagă, cel puţin în parcul „Nicolae Romanescu”, fie din cauza vremii, fie a vremurilor!
