Refugiu în Parcul “Romanescu” pentru craioveanul de rând şi politicianul de mâine

2
373

S-a golit oraşul ieri, de 1 Mai. Destinate parcă pietonilor, străzile au fost animate de doar câteva maşini, iar părcările au pozat nude, făcându-le cu ochiul şoferilor care de data asta au avut la alegere unde să-şi lase autovehiculele. În aer s-a simţit miros de relaxare, de iarbă verde, plimbări şi grătare. Şi cum acestea din urmă au fost interzise în locurile neamenajate, o bună parte dintre craioveni au preferat să servească mixul de elemente caracteristice Zilei Internaţionale a Muncii în Parcul “Nicolae Romanescu”. Aleile, băncuţele, verdeaţa, lacul şi terasele de aici au fost ingredientele preferate de câteva mii de oamenii, în detrimentul excursiilor sau ieşirilor costisitoare în afara oraşului. Parcul “Romanescu” a fost deschis tuturor, inclusiv oamenilor politici care au dat şi ei o tură pentru a marca ziua de 1 Mai. Ce-i drept, anul acesta, deşi electoral, nu s-a evidenţiat printr-o prezenţă numeroasă a membrilor şi simpatizanţilor politici, acţiuni de amploare sau ospăţuri.

Dacă nu a fost să fie o escapadă pe litoral, o drumeţie la munte sau o ieşire în afara graniţelor oraşului, craiovenii s-au mulţumit şi cu o baie de soare sau de umbră pe aleile din Parcul “Nicolae Romanescu”. Un mic, o bere rece şi puţină socializare au prins de minune, totul la buget redus. Deşi devenită tradiţie de 1 Mai, cel puţin în Bănie, de ieşirea în aer liber parcă nu au mai profitat la fel de mulţi craioveni ca în anii anteriori. Dar restaurantele din parc au avut acelaşi succes ca întotdeauna, terasele pline, cozile la mici şi bere fiind argumentele supreme.

Ziua Muncii de azi, versus Ziua Muncii de ieri

Plimbăreţii au luat la picior aleile umbrite generos de copaci la ora prânzului. Mulţi dintre vizitatori au colindat pur şi simplu parcul, simţind nevoia de mişcare şi de comuniune cu natura. Liniştea binefăcătoare a locului a fost însufleţită de râsete de copii şi îndemnuri de părinţi şi bunici, iar peisajul a fost animat de biciclete, role, bărcuţe şi hidrobiciclete. Dacă cei tineri s-au încumetat să facă mişcare, fiecare după bunul plac, pensionarii au poposit pe băncuţe şi s-au întins la vorbă. “Cine nu a trăit pe vremea lui Ceauşescu nu ştie cum era altădată de 1 Mai. Acum e doar o zi liberă, de care tineretul se bucură altfel”, îşi împărtăşea frânturi de amintiri o craioveancă de vârsta a treia. Partenera de discuţie îi ţinea unisonul, dând nostalgic din cap, semn că o aprobă pe colega de generaţie. Pentru un strop de adrenalină, bărcuţele, hidrobicicletele şi lacul au stat la dispoziţia doritorilor. Şi nu au fost puţini. Soarele a fost prietenos, iar vâslitul sub razele lui i-a tonifiat pe cârmaci. Berea rece le-a potolit, apoi, setea şi gradele în plus acumulate la efort.

Perpeleala tradiţională de 1 Mai

La Debarcader şi „Ciobănaşul”, măsuţele înşirate s-au dovedit insuficiente, iar ospătarii şi bucătarii depăşiţi de cerere. Saci întregi cu cârnăciori şi caserole de mici cărora li s-a pierdut numărul au dispărut rapid din lăzile frigorifice. Era de aşteptat având în vedere cozile formate în faţa grătarelor care au sfârâit continuu. “Ne săturăm de miros până ne vine rândul, dar rezistăm, că tare bine mai miroase. Avem de aşteptat, pentru că observ că nimeni nu cumpără mai puţin de cinci mici şi dispar imediat de pe grătar, iar eu am o armată de prieteni care mă aşteaptă cu o comandă de vreo 30 de bucăţi”, s-a arătat răbdător unul dintre pofticioşi. Nu la fel de entuziaşti au părut să fie toţi cei din rând, adeseori scăpându-le câte un oftat lung sau un cuvânt nu tocmai în ton cu atmosfera de sărbătoare.

De atenţie s-au bucurat şi animalele de la Zoo, pasive în faţa destinderii  asistenţei sau a zilei de 1 Mai. Pentru ele, totuna. Leneveau ca în fiecare zi. Fioroase de regulă, au privit cuminţi ca nişte mieluşei, din spatele gratiilor, feţele vesele ale prichindeilor încântaţi de vizită.

… Şi baloanele sunt bune 

De departe s-a remercat, ieri, lipsa efervescenţei acţiunilor cu iz electoral, desfăşurate de obicei în Parcul “Romanescu” în preajma alegerilor. Deşi încercări au fost. La ora prânzului şi-a făcut apariţia un grup restrâns de tineri democrat liberali, în frunte cu Marinică Dincă, unul dintre pretendenţii scaunului de primar al Craiovei. Au marjat pe ideea campaniei de adoptare a câinilor comunitari şi a reducerii taxelor şi impozitelor, oferind baloane inscripţionate în acest sens. Astfel, “învăţăceii” din politică nu au exersat lipitul sau împărţitul afişelor, ci umflatul băşicilor de cauciuc. Cum doritorii de suveniruri – fie ele şi electorale – au fost mulţi, tinerii din PDL au avut ceva de muncă. Însă, dat fiind faptul că mulţi dintre ei aspiră la un viitor politic orice abilitate care implică muşchii a fost probabil binevenită.

Printre craiovenii prezenţi în parc a fost zărită şi Olguţa Vasilescu, candidata USL pentru funcţia de primar al Craiovei, dar în calitate de cetăţean simplu, ieşit la plimbare de 1 Mai. Aşa a fost şi tratată de restul lumii, care nu i-a observat prezenţa, în ciuda “notorietăţii” de care consideră că se bucură.

Pe aleile din “Romanescu” şi-au anunţat ieri prezenţa şi susţinătorii lui Antonie Solomon, tinerii uneperişti. Însă tot cu o acţiune “subţire”, care nu a inclus oferte gratuite de mici şi bere.

2 COMENTARII

  1. un articol de tot rasul…si de ce Olguta nu se bucura de voturile craiovenilor???? mai sa fie dar cine se bucura in opinia voastra/ solomon???

  2. Am fost in PARCUL ROMANESCU,POT SPUNE CA ACTIUNEA TINERILOR UNEPERISTI A FOST SINGURA ACTIUNE CARE MI-A PLACUT.O IDE EXTRAORDINARA SA INTREBI CETYATENI ACESTUI ORAS DECE IUBIM ACEST ORAS. FELICITARI

Comments are closed.