1 Mai, cu Solomon pe şantiere

4
460

Paradoxal, în timp ce unii dintre craioveni încingeau grătarele, bucurându-se de o zi liberă, alţii sărbătoreau ziua muncii chiar muncind. Cot la cot cu ei a muncit şi primarul Antonie Solomon care a mers în vizită pe câteva şantiere. 

Chiar dacă a fost o zi liberă, numai bună de încins grătarul şi pentru că vremea a fost deosebit de frumoasă, pe majoritatea şantierelor deschise în Craiova s-a muncit pe rupte. Firmele care deţin contracte de execuţie pentru investiţiile care se află în derulare şi-au mobilizat angajaţii, punându-i la treabă după programul unei zile obişnuite. “Se munceşte în toată Craiova, într-un ritm pe care l-am impus în ultimii ani şi care trebuie menţinut. Chiar dacă este o zi liberă, oamenii au înţeles că trebuie să nu ţinem circulaţia sau lucrările în loc, pentru că sunt artere rutiere importante sau investiţii care asigură condiţii de trai civilizate pentru mii de craioveni”, a declarat primarul Craiovei.

Străzile “Brestei” şi “Brâncuşi”, circulabile

De altfel, unul dintre cei care au muncit ieri a fost chiar acesta. Deşi angajaţii săi nu s-au aflat la serviciu, edilul-şef a venit în instituţie, de unde a plecat direct pe şantiere. Prima oprire a fost pe strada “Brestei”, după care a urmat strada “Fulger” şi strada “Constantin Brâncuşi”. Ultima oprire a fost la pasajul suprateran de la kilometrul zero, în toate zonele muncindu-se de zor. Potrivit lui Solomon, pe strada “Brâncuşi” se va putea circula din seara zilei de 1 Mai, iar la pasaj se va putea circula, prin sensul giratoriu – pe sensul dinspre “Ştefan cel Mare” spre “Unirii” – din data de 28 mai. De asemenea, strada “Brestei” va deveni circulabilă, începând tot din seara zilei de 1 Mai, după ce a fost modernizată integral.

4 COMENTARII

  1. in ce sens circulabila str Brestei din 1 MAI !!!!!!!! hello voi daca ati fost in brestei vi se pare circulabila in momentul de fata. pe bune ma faceti sa rad…cum sa fie circulabila cand ea acum este decopertata, doar se pun bordurile acum si mai dureaza pana o sa toarne asfaltul si vor face legaturile cu strazile adiacente, care acum arata mult mai rau decat aratau pana acum, si asta din cauza sapaturilor realizate pentru a se creea legaturile la canalizare, dar vad ca despre ele nu se vorbeste deloc. oricum azi m-ati facut sa rad cu faptul ca brestei va devenii circulabila din seara zilei de 1 mai :)) poate ati vrut sa scrieti 1 iunie :))

  2. MULTI DINTRE CANDIDATI LA FUNCTIA DE PRIMAR ISI PIERD TIMPUL PE LA TELEVIZIUNI FACIND NENUMARATE PROMISIUNI,INSA ESTE EVIDENT CA SOLOMON VORBESTE MAI PUTIN SI FACE MULT MAI MULT,DOVADA STAU STAZILE IN LUCRU,FELICITARI DL. PRIMAR REALMENTE SUNTE TI UN EXEMPLU.

Comments are closed.