Fost reporter, ani buni, pe la Pro TV, acum primar al Muscelului Câmpulung, lider al USR, până după alegerile prezidenţiale şi candidată la apropiatele alegeri pentru Cotroceni, doamna Elena Lasconi, excesiv de locvace, a fost invitată aseară la emisiunea Antenei 3 CNN „Un preşedinte în faţa naţiunii”. A atras atenţia, înainte de toate, prin „cozondracii” de culoare roşie, specifici vestimentaţiei unui moderator interesant, care în epocă a făcut carieră. Cu cochetării de cuconet mic burghez şi o teatralitate fadă a dizertat „doctoral”, cu fandări belicoase, şi afurisiri fluviu în special la adresa lui Marcel Ciolacu şi PSD, legitimându-se ca fiind „dată naiba”, prin raportare la toţi ceilalţi contracandidaţi. Cu o seară înainte, crezându-se pesemne Oriana Fallaci (dacă a auzit de marea ziaristă care a dominat scena publicisticii din Italia şi apoi a lumii) l-a întrebat cu un aer de institutoare pe contracandidatul său, Crin Antonescu, „simplu şi la obiect”: „Domnule Antonescu de câte ori aţi încercat să vă angajaţi în ultimii ani şi de ce credeţi că nu v-a angajat nimeni?”. Crin Antonescu i-a mulţumit pentru interogaţie –politeţea fiind aplaudată- evitând cu eleganţă orice conotaţie polemică, mai întâi pentru întrebare şi fiindcă are acces la umor, potriveşte vorbele şi dozează adjectivele, în fraze rotunjite cu har, i-a răspuns. „Păi, stimată doamnă Lasconi, poate pentru motivul că n-am încercat să mă angajez la cabinetul parlamentar al soţiei mele”. Cum soţul doamnei Lasconi, care „munceşte mult”, cum s-a confesat la Digi 24, lucrează chiar la cabinetul unor parlamentari USR, răspunsul lui „Crin” a picat… ca un croşeu în bărbie, pe ringul de box, dar Elena Lasconi n-a mai avut nimic de spus, până aseară, când ne-a confirmat „cu duioşie” că a trecut pe la ambasadele Franţei, Greciei, Marii Britanii şi pe unde a mai fost primită, pentru informările de rigoare. Mai exact, pentru a lua lumină. Vestea bună: este exclus să se retragă, se vede mai bine ca Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, creatorul USR şi „una e să naşti un copil şi alta e să-l creşti”, aluzie la acesta. Curajoasă, nu chiar precum nume istorice, că oricum habar n-avea de aşa ceva, ca niciunul dintre contracandidaţi, Elena Lasconi, jurnalistă de duzină, cam lipsită de cultură generală, amatoare în orice chestiune de politică externă, apreciază că absenţa desăvârşită a oricărei expertize, în materie, poate fi substituită prin curajul declarativ. Ambiţia de a se propti într-o funcţie care nu i se potriveşte este de luat în seamă. Întrebată despre data aderării României la NATO, ameţită fiind de propriile piruiete, a ştiut anul, nu şi data calendaristică. Scenografia, recuzita, reacţia sălii, suspansul au servit ca la carte dinamicii teatrale a unui success story. A tot repetat „cu obstinaţie” că e o femeie bătăioasă, deşi preferabil ar fi un temperament dubitativ. Gramatica aproximativă, trădată în câteva rânduri, combinarea tonului peremptoriu cu vacuitatea, ne-a reamintit prin complezenţa cu sine de studiile sale „solide”. Toţi putem călca în străchini, dar nu toţi candidăm la o asemenea demnitate în stat. Doamna Lasconi mai are liber la acest stil trufaş de discuţie câteva săpătmâni. După care ar fi înţelept să nu-l mai folosească. Mulţi îşi vor reaminti doar de culoarea roşie a cozondracilor purtaţi şi nimic din aroganţa mesajelor sale sălcii.
