A murit interpretul Nelu Ploieşteanu

0
618

Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai celebri interpreţi de muzică lăutărească, a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 70 de ani. Artistul era internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Nelu Ploieşteanu, pe numele său adevărat Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950, în localitatea Ciorani din judeţul Prahova. După 1990 a lansat 18 albume, iar cele mai importante colaborări le-a avut cu regretaţii actori Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.