Universitatea din Craiova: Trei platforme online funcţionale

0
2208

Cursurile şi seminariile facultăţilor din cadrul Universităţii din Craiova, ne spunea rectorul, prof. univ. dr. Cezar Spînu, continuă prin utilizarea a trei platforme online, deplin funcţionale. Rezultatele, de până acum, chiar dacă nu se pot defini ca spectaculoase sunt totuşi notabile, însă „probleme” vor fi cu susţinerea lucrărilor practice, încât orice posibilă strategie imediată avută în vedere, depinde de prelungirea sau nu a anului universitar. În funcţie de cum va evolua situaţia, din punct de vedere sanitar, la nivelul regiunii, se vor lua şi măsurile concrete, cele mai potrivite, pentru a nu se îngheţa nul universitar.