Organizatorii Grand Slem-ului britanic au oficializat ieri anularea ediţiei 2020 din cauza pandemiei cu Covid-19. Din 1946, niciodată un Grand Slem de tenis n-a fost anulat. Chiar dacă unele ediţii au fost perturbate de condiţiile meteo, sau fronda jucătorilor, cum s-a întâmplat în 1973, pentru susţinerea lui Nikola Pilici, suspendat de Federaţia internaţională pentru că a refuzat să participe la o partidă de Cupa Davis, niciodată Wimbledon-ul n-a cunoscut un an alb. Ideea amânării turneului a fost luată în consideraţie, dar din cauza calendarului încărcat, şi a amânării Roland Garros-ului în perioada 20 septembrie – 4 octombrie şi a faptului că gazonul londonez nu permite jucătorilor să evolueze în cele mai bune condiţii, în alte perioade ale anului, cum a declarat Ian Hewitt, preşedintele „All England Lawn Tennis Club”, s-a optat pentru soluţia enunţată. Ediţia a 134-a a Wimbledonului se va disputa între 28 iunie şi 11 iulie 2021. ATP şi WTA au anunţat că circuitele masculin şi feminin sunt oprite până la 13 iulie a.c. US Open se va desfăşura între 31 august şi 13 septembrie.