Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români, filiala Craiova, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, derulează un program umanitar amplu la Azilul pentru persoane vârstnice de lângă Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova. În cadrul acestuia, membri ai ASCOR Craiova îi vizitează pe bătrâni în fiecare duminică, pentrul a le dărui cărţi de teologie, calendare ortodoxe şi pachete cu alimente. „Este o mare mulţumire că putem veni în sprijinul celor care au nevoie de o vorbă bună, de încurajare, mai ales că multe dintre aceste persoane nu au pe nimeni care să le aline singurătatea. Încercăm astfel să le aducem mângâiere, le vorbim despre purtarea de grijjă pe care Dumnezeu o are întotdeauna pentru cei aflaţi în suferinţă, atunci când Îi cer ajutorul. Vom desfăşura programul umanitar în cursul acestui an şi sperăm să îl putem continua şi în anii care urmează”, a declarat Robert Ştefan Pîrvulescu, din cadrul Departamentului Social al ASCOR Craiova.