Ponta, despre reducerea TVA la pâine: Sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple

0
389

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în debutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, la care presa a avut acces, că va exista o dezbatere importantă în Guvern privind proiectul de reducere a TVA la pâine, de la 24% la 9%, el arătând că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple. „O să avem o dezbatere importantă în Guvern – şi o să vă dăm iarăşi toate datele – legate de TVA la pâine. Sigur că apar documente, pentru că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple”, a menţionat Ponta. El a arătat că proiectul privind reducerea TVA la pâine este important pentru social-democraţi şi va fi implementat. „Însă e un proiect important pentru noi şi îl vom face, pentru că pe măsură ce reuşim să închidem din robinetele celor de la PDL putem să demarăm proiecte importante. Însă noi vă dăm documente. Nu toată lumea o să asculte de documente, e mai uşor să asculţi de ce spune unul sau altul, însă e important să fim pregătiţi”, a spus premierul. La rândul său, Ministerul Finanţelor a transmis că proiectul de reducere al TVA la pâine este de actualitate şi reprezinta una dintre priorităţile asumate de Guvern pentru acest an şi că „la nivelul Ministerului Finanţelor Publice nu există nici un astfel de document oficial semnat de ministrul Finanţelor. Proiectul de reducere al TVA la pâine este de actualitate şi reprezintă una dintre priorităţile asumate de Guvern pentru acest an”. Un document al Ministerului Finanţelor, având sigla „Ministerul Finanţelor Publice-Cabinet Ministru”, cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare din săptămâna trecută, arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi „cel puţin teoretic”, poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate. Potrivit Mediafax, acest document, semnat de secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Dan Manolescu, a fost transmis ministrului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, liberalul Mihai Voicu, în data de 18 martie şi a fost înregistrat la Guvern pe 21 martie. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat duminică, la RTV, că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la pâine începând cu luna iulie, deoarece reprezintă un angajament politic al USL şi că documentul în care se arată că nu există venituri de compensare pentru o astfel de măsură este „un document intern”, dar că sursele de compensare pot fi totuşi asigurate printr-o „îmbunătăţire a colectării”.