Liceenii craioveni petrec o zi în umbra angajaţilor

0
381

Aflat la ce-a de XI-a ediţie, programul internaţional de orientare profesională Job Shadow Day® 2013, se desfăşoară timp de două zile în Craiova, mai exact pe 1 şi 2 aprilie. Astfel, în cadrul programului, 70 de elevi craioveni din clasele a XI-a şi a XII-a din patru licee craiovene, petrec o zi într-o companie sau o instituţie, în umbra unui angajat care practică meseria dorită de elev.

Job Shadow Day® 2013, este derulat de organizaţia Junior Achievement România şi cu sprijinul profesorilor coordonatori din peste 65 de localităţi din toată ţara. Programul are ca scop principal promovarea în rândul elevilor a unei mai bune înţelegeri a profesiei pe care o doresc şi a modului de funcţionare a unei companii şi îi ajută pe elevi să înţeleagă care sunt responsabilităţile şi activităţile unui angajat din domeniul în care doresc tinerii să lucreze, prin accesul direct la locul de muncă al acestuia.

Experienţa unei zile de lucru în “umbra” unui angajat poate să ofere elevilor răspunsuri mai clare la întrebările “Ce vreau să devin după ce termin şcoala?” sau “Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”. În acelaşi timp, şi angajatorii pot afla mai multe despre aşteptările tinerilor de la viitorul loc de ţi. «În zilele de 1 şi 2 aprilie, 70 elevi de la liceele “George Bibescu” Craiova, Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Şcoala Profesională Daneţi şi Colegiul Naţional “Gheorghe Chiţu” Craiova vor merge în shadowing la instituţii şi companii din localitate», precizează prof. Crina Codâia, coordonator zonal al proiectului.

“Orice experienţă la un loc de muncă însemnă o şansă în plus pentru tineri”

Ziua de shadowing se încheie cu o ceremonie la care participă toţi elevii şi reprezentanţii companiilor şi instituţiilor participante în Job Shadow Day 2013. “Cu câteva ore petrecute alături de un elev şi cu mult suflet pus în activităţile din ziua respectivă, orice angajat, fie dintr-o companie privată sau instituţie poate schimba destinul unui tânăr. Orice experienţă la un loc de muncă însemnă o şansă în plus pentru un tânăr să îşi aleagă o meserie ştiind ce responsabilităţi şi ce pregătire presupune aceasta”, declară Daniela Staicu, Marketing & Communication Manager la Junior Achievement România.

 

Programul Job Shadow Day se adresează şi elevilor din clasele 0-X, aceştia petrecând o zi de lucru la locul de muncă al unuia dintre părinţi. În acest an, la program participă peste 19.000 de elevi (6-19 ani) din 200 oraşe şi localităţi.