Razie la unităţi de panificaţie

0
432

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu lucrători din cadrul structurilor de poliţie din Calafat, Băileşti, Segarcea, Filiaşi şi Biroului Poliţiei Rutiere Craiova, precum şi cu sprijinul mai multor specialişti ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, au organizat, sâmbătă, o acţiune în judeţul Dolj pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală din domeniul “morărit – panificaţie”. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate 10 societăţi comerciale, fiind oprite în trafic pentru control şi 12 mijloace de transport. “Cu această ocazie au fost constatate 12 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă de 72.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990. În plus, poliţiştii au dispus confiscarea a 5.300 kg făină, 921pâini, 1.780 kg tărâţe şi 7,5 kg drojdie pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă, valoarea totală a mărfurilor confiscate fiind de aproximativ 8.324 lei”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.