Paşte cu surprize vii pentru craioveni

0
378

Craiovenii vor avea parte de un altfel de Paşte. Primarul Antonie Solomon a anunţat că s-a gândit la câteva surprize care să îi facă pe cei care vor ieşi la plimbare în zilele de sărbătoare să fie mai bucuroşi. 

Primarul Antonie Solomon a declarat, într-o conferinţă de presă, că în perioada sărbătorilor pascale municipiul va fi împodobit “mai frumos decât în alţi ani”. Surprizele acestui an vor fi iepuraşii vii, care vor putea fi admiraţi în centrul Craiovei. “O să vedeţi altceva decât Paştele trecut. Deja începem să montăm, pe lângă celebrele figurine ale noastre – ouă roşii, iepuraşul – poate vedeţi şi nişte iepuraşi vii, într-o căsuţă frumos amenajată spre deliciul copiilor. Şi alte lucruri care vor fi pe esplanada AI Cuza şi cea din Craioviţa. În oprice caz, mai frumos ca în alţi ani. O să avem alceva în Craiova. Fără costuri, din sponsorizări”, a declarat primarul Antonie Solomon.

Hora de la Leamna ia o pauză

Ce-i drept, de câteva zile, autorităţile au început să împodobească zona centrală a Craiovei. În Piaţa Prefecturii, ornamentele obişnuite de acum, reprezentând iepuraşi uriaşi din beteală, un copac cu flori şi ouăle de Paşte au fost deja montate. În programul de sărbători sunt prinse şi fântânile arteziene care acum sunt curăţite temeinic pentru a putea fi puse în funcţiune tot de Paşte. Pentru a nu se interpreta că urmăreşte să atragă electoratul, primarul Antonie Solomon a anunţat, în schimb, că a renunţat să mai organizeze celebra Horă de la Leamna, care avea loc, pe stadionul din localitate, în a doua zi de sărbătoare. Tot din acest motiv, Solomon a suspendat şi organizarea nunţii de aur a bătrânilor.