Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă

0
464

Blocul Naţional Sindical a organizat ieri, seminarul pe tema promovării egalităţii de şanse şi combaterii discriminării, ca parte a proiectului “ESTHR – pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea românească”. Evenimentul s-a desfăşurat la hotelul Plaza din Craiova şi a fost susţinut de experţi în politica de gen din echipa de implementare. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi a debutat prin realizarea unei ample cercetări în domeniul discriminării, concretizate prin „Raportul de cercetare privind discriminarea de gen în piaţa muncii”.  Prezentă la eveniment, Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIR POS DRU SV Oltenia ne-a precizat că a venit la acest eveniment, pe de o parte, în calitatea sa de reprezentant al instituţiei care monitorizează implementarea acestui proiect, dar, pe de altă parte şi ca femeie, fenomenul discriminării fiind studiat efectiv ca un fenomen important în  legislaţia europeană. „Discriminarea presupune un ascendent al părţii ce aplică tratamentul discriminării asupra celeilalte părţi. Ceaa ce aş putea să vă spun în calitate de manager este că de regulă negocierea contractelor colective de muncă la nivel de întreprindere completează reglementările legale pentru promovarea şi consilidarea egalităţii de şanse atât pentru membrii de sindicat cât şi pentru ceilalţi lucrători, deoarece contractele de muncă au efecte asupra tuturor angajaţilor… ” a spus Mihaela Mocanu.

Opt centre de consiliere

Proiectul a continuat prin înfiinţarea a opt centre de consiliere  (Puncte de Egalitate de Şanse) în regiuni diferite ale ţării, în care se furnizează consiliere pentru femeile care se confruntă cu practici discriminatorii la locul de muncă sau în societate, în general, şi pentru cele care doresc să iniţieze o afacere, în acest scop fiind demarat şi un concurs de proiecte de planuri de afaceri. Conform sondajelor – multe persoane nu ştiu că sunt discriminate sau abuzate, că situaţiile lor sunt reglementate legal, sancţionabile. Cu toate că ponderea femeilor pe piaţa muncii este semnificativă, iar procentul membrilor de sindicat este în creştere inegalităţile la locul de muncă încă persistă, mai cu seamă în accesul femeilor în structurile decizionale şi egalitatea veniturilor pentru muncă de valoare egală. Seminariile vor face cunoscute celor prezenţi formele prin care acţionează discriminarea şi consecinţele ei asupra nivelului de trai şi a bunului mers al activităţii în cadrul locului de muncă. Totodată, vor fi oferite detalii cu privire la celelalte aspecte ale activităţii din cadrul Punctelor de Egalitate de Şanse, respectiv asistenţa de care pot beneficia în mod gratuit şi confidenţial femeile care doresc să iniţieze mici afaceri. Victor Peţa, vicepreşedintele BNS a precizat faptul că prin acest proiect se urmăreşte creşterea nivelului de implicare a femeilor în afaceri şi crearea de noi locuri de muncă. „ Astfel, BNS acordă din bugetul proiectului premii în valoare de câte minim 20.000 RON pentru 40 de planuri de afaceri propuse de femei din toată ţara….” a mai spus Victor Peţa.