Centrul European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor Craiova (CEPIR) a finalizat ieri un curs de 3 luni destinat persoanelor care au dorit să se califice în meseria lucrător în comerţ. La acest curs care a început în luna noiembrie 2010 au participat 86 de doritori selectaţi de membrii asociaţiei dintre persoanele defavorizate care şi-au dorit să se specializeze într-o meserie ce încă se caută pe piaţa muncii. Având în vedere situaţia socio-profesională a beneficiarilor întregul curs a fost gratuit. Orele s-au desfăşurat la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Ilie Murgulescu” din Craiova. După ce au terminat pregătirea teoretică şi practică cursanţii au avut de susţinut un examen scris (în luna februarie), iar ieri şi-au primit diplomele, care sunt recunoscute de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi au valabilitate pe întreg teritoriul UE. Organizarea acestui curs a fost posibilă datorită faptului că CEPIR este acreditată de Ministerul Muncii să ofere servicii de formare profesională pentru adulţi.