„Paştele, Sărbătoarea Sfântă, pe înţelesul copiilor”

0
438

În săptămâna 4-8 aprilie, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, iniţiat de Ludoteca Bibliotecii Judeţeane „Alexandru şi Aristia Aman”, se vor desfăşura acţiuni cu tema „Paştele, Sărbătoarea Sfântă, pe înţelesul copiilor”. «Datinile şi obiceiurile la români sunt legate, în general, de sărbătorile religioase. Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos revarsă din plin asupra sufletelor noastre un val de bucurie şi speranţă. Dacă Paştele – sau Învierea – este o sărbătoare prin excelenţă a bucuriei, suntem datori să oferim copiilor ocazia de a cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile legate de acest eveniment», explică reprezentanţii bibliotecii alegerea acestei teme. Şi-au anunţat participarea la acţiuni preşcolari şi şcolari de la următoarele instituţii de învăţământ: Grădiniţele „Joylight”, „Otilia Cazimir”, nr. 31 şi nr. 53, Şcolile nr. 22, nr. 30 şi nr. 32, Grupul Şcolar Auto şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.