La Liceul de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, istorie, prezent şi viitor

1
5902

           Pe 19 februarie, s-au aniversat 144 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari sculptori pe care i-a avut omenirea – Constantin Brâncuşi. Despre cariera şi viaţa sa s-au scris şi, probabil, se vor scrie foarte multe lucruri. Dar, altceva dorim să aducem în evidenţă. Este vorba despre actualul Liceu Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, acolo unde Marele sculptor şi-a început cariera. Este o instituţie de învăţământ care respiră prin istorie, cu un muzeu, chiar dacă şcolar, unde sunt deţinute documente de arhivă de o foarte mare importanţă, bine întreţinut, şi care priveşte viitorul cu speranţă.

       Fondarea unei şcoli de meserii „într-un acest oraşiu (Craiova – n.n.)”, actualul Liceu de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, a fost propusă de Gheorghe Chiţu, în 17 noiembrie 1870, în dezbaterea Consiliului General al judeţului Dolj, care a şi votat întreţinerea acestei şcoli, pentru bugetul din 1871 alocându-se suma de 16.000 de lei, după cum arată documentele păstrate în Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Dolj. Chiar a doua zi, mai mulţi locuitori a oraşului şi membri ai Consiliului Permanent au contribuit cu diverse sume de bani pentru înfiinţarea acestei şcoli, iar pe 1 septembrie 1871 au fost puse, oficial, bazele acestei şcoli, care a început să funcţioneze în mahalaua „Sf. Gheorghe Nou”, în imobilul „Olănescu”, din păcate dispărut între timp. Era cea de-a treia şcoală de acest fel, din România, după cele înfiinţate la Iaşi (1841) şi Bucureşti (1852). Primul director a fost prof.  Mihail Mărăcinescu  , detaşat de la Şcoala centrală de fete (actualul Colegiu Naţional „Elena Cuza”). În 1874, cu suma de 40.000 de lei, s-au construit noi ateliere de tâmplărie şi mecanică, antreprenorul construcţiei fiind Heinrich Lindhorst, lucrările bazându-se pe planurile oraşului Craiova, Engelbrecht (conform Victor Constantinescu – „Istoricul şi anuarul Liceului Industrial „Regele Ferdinand I”, Craiova, 1937”). Conform Direcţiei Judeţene Dolj – Arhivele Naţionale, documentele arată că materialele podului de pontoane pe care Armata Română a trecut, în 1877, de la Turnu – Măgurele la Nicopole, au fost lucrate la Şcoala de Meserii din Craiova. În 1 august 1909, aceasta trece în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice, devenind „Şcoala Judeţeană de Meserii”, director fiind numit  Constantin Mateescu. O lună mai târziu, instituţia va primi denumirea Şcoala Superioară de Arte şi Meserii „Principele Ferdinand”. Intrarea României în Primul Război Mondial, în vara lui 1916, va transforma şcoala într-un adevărat atelier, unde se lucra pentru confecţionarea de armament. La sfârşitul acelui an, şcoala este evacuată la Iaşi, iar la întoarcere, în 1918, localul era devastat, dispărând şi o bună parte din arhivă. În 1934, s-a construit sediul actual, după proiectul arhitectului  George Billek, profesor al şcolii, definitivându-se actualul complex, în care este şi bustul Regelui Ferdinand, singurul , şi acum, din Craiova, şi printre puţinele din ţară. Ulterior, şi-a schimbat de mai multe ori denumirea, în 1995 devenind Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, iar, de anul Trecut, Liceul Tehnic cu acelaşi nume.

Un muzeu, o adevărată istorie

O adevărată istorie, care este pusă în viaţă de un muzeu , chiar dacă şcolar, care poate rivaliza cu unele de păstrare a istoriei, aflate în subordinea altor instituţii ale statului, dar care sunt departe de a avea un asemenea fond cultural şi istoric. „ Între 1894 – 1898, Constantin Brâncuşi a învăţat aici şi şi-a lăsat amprenta. Avem o parte din lucrările lui sau machete ale lucrărilor acestuia, precum şi creaţii ale altor absolvenţi ai acestui liceu. Dar, mai mult, s-a păstrat, după urgia Primului Război Mondial, registrul cu Foaia sa Matricolă, unde se vede că a fost cel mai bun elev. Avem, în custodia noastră, machete ale pontonului de poduri, pe care Armata Română a trecut Dunărea, în Războiul de Independenţă. În curte se află bustul Regelui Ferdinand şi câteva bârne din atelierul lui Brâncuşi, de la Paris. Vrem să ducem mai departe istoria acestui lăcaş de învăţământ, deoarece ne obligă istoria”, a precizat prof.  Laurenţiu Puicin, director al Liceului de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”.

Şcoala merge mai departe

În anul precedent şcolar, instituţia de învăţământ a avut rezultate bune la examenul de Bacalaureat, peste 49% procent de promovabilitate, dar, cu toate acestea, a fost retrogradată de la Colegiu la Liceu. Pentru elevii şi cadrele didactice de aici, nu constituie o problemă, după cum a adăugat Laurenţiu Puicin: „Sigur, a fost puţin neplăcut, dar vom merge mai departe. Practic, nu s-a schimbat nimic în planul de şcolarizare pentru 2020/2021, având acelaşi număr de locuri, ca şi în anul precedent. Astfel, la „zi”, învăţământ liceal, avem două clase, de câte 28 de locuri, la „servicii” (turism şi alimentaţie, respectiv economic), şi una la „tehnic”, în industrie textilă şi pielărie. La învăţământul profesional de trei ani, cursuri de zi, avem trei clase a câte 28 de locuri – mecanic auto, ospătar/chelner/vânzător în unităţi de alimentaţie, bucătar, iar la seral avem o clasă, în timp ce la post liceal avem 84 de locuri structurate pe trei domenii, fiecare având 28 de poziţii. Avem mai multe deziderate, de la calitatea şi finalitatea pregătirii profesionale, focalizată pe elev, până la devenirea absolventului ca un profesionist şi cetăţean european, bun cunoscător al limbajului informatic şi al unei limbi de circulaţie internaţională”.

1 COMENTARIU

  1. poate mai aranjeaza cumva si sera cea veche, de la strada, ca de cand se stie e tot jerpelita si vai de ea, cu geamuri sparte, prafuita si manjita toata …

Comments are closed.