Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Naţional din Craiova nu are nici o nominalizare la Premiile UNITER

0
407

Uniunea Teatrală din România a anunţat, ieri, că Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, va avea loc luni, 9 mai, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.

Conform statutului, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, Premiul de Excelenţă a revenit coregrafului Gigi Căciuleanu. Premiul pentru întreaga activitate va fi înmânat actriţei Luminiţa Gheorghiu, actorului Vladimir Găitan, regizorului Victor Ioan Frunză, scenografului Maria Miu şi criticului de teatru Anca Măniuţiu. Mai sunt acordate Premiul special pentru muzică de teatru – Adrian Enescu, Premiul special pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan – Matei Vişniec, Premiul special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei – Eugen Țugulea şi un Premiu special pentru Miklos Bacs, mentor al tinerelor generaţii de actori.

De asemenea, un juriu alcătuit din criticii de teatru Claudiu Groza, Doina Papp şi Cristina Rusiecki a făcut nominalizările pentru premiile Galei 2016. Pentru al doilea an consecutiv, nici un spectacol ori actor al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova nu se regăseşte între acestea. Singurele nume legate de Naţionalul craiovean aflate pe listă sunt cel al actorului George Albert Costea – nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, dar pentru rolul Posner din spectacolul „The history boys. Poveşti cu parfum de liceu”, pus în scenă la Teatrul Excelsior din Bucureşti, şi cel al lui Bobi Pricop – nominalizat pentru „Cea mai bună regie”, însă pentru spectacolul „Pisica verde” montat la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi.