Mărţişoare pentru doamnele şi domnişoarele din presă

0
406

Partea feminină a presei craiovene a primit, ieri, de 1 Martie, mărţişoare şi multe urări de sănătate şi succes din partea autorităţilor judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, nu a uitat tradiţia nici în acest an şi le-a invitat pe doamnele şi domnişoarele din presă pentru a le oferi un mic simbol de primăvară. „Mă bucur să vă văd şi îmi face o deosebită plăcere ca, la început de primăvară, să vă transmit din tot sufletul vouă, familiilor voastre şi colegilor să fiţi sănătoşi şi să vă dea Dumnezeu ce vă doriţi mai mult. cel mai important lucru rămâne familia şi un mediu foarte restrâns de oameni cu care suntem împreună”, a fost urarea preşedintelui Ion Prioteasa. Și prefectul de Dolj, Sorin Răducan, a făcut acelaşi gest frumos, împărţind mărţişoare reprezentantelor presei. „Eu vă spun că fiţi sănătoase şi iubite şi să aveţi o primăvară frumoasă”, au fost cuvintele prefectului Sorin Răducan, după ce a oferit câte un mărţişor fiecărei doamne şi domnişoare. Cum era şi firesc, după ce au fost felicitate, reporterele au transformat micul eveniment într-o ştire.