De la tineri pentru bătrâni

0
429

La sfărşitul săptămânii trecute, 21 de elevi au participat, în cadrul unui program de voluntariat, la o acţiune socială, desfăşurată de Asociaţia „Dominou” Craiova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti. Tinerii, însoţiţi de trei cadre didactice – Elena Flori, Corina Vasile şi Andreea Dinu au vizitat Centrul Social „Sf. Andrei” Malu Mare, pentru persoanele vârstnice, oferindu-le bunicuţelor ornamente din materiale reciclabile, cu ocazia Zilei „Mărţişorului”, iar tuturor celor care locuiesc acolo au înmânat pachete cu fructe, aducându-le o alinare. După finalizarea vizitei, tinerii au fost prezenţi la Târgul „Gaudeamus”.