Elevi, părinți, profesori, reprezentanți ai organizațiilor partenere ale liceului din mediul de afaceri și sectorul neguvernamental au participat, săptămâna trecută, la inaugurarea unei săli de clasă, care a fost amenajată altfel, la Liceul Tehnologic Auto Craiova.
Decorarea sălii a fost realizată de elevii unei clase împreună cu câțiva profesori cu talent la design interior. Dotarea acesteia cu mobilier a fost efectuată de două companii, care sunt partenere în proiectul ,,Adoptă un liceu”, acesta fiind doar una dintre inițiativele realizate sub egida proiectului lansat, în urmă cu un an, la Liceul Tehnologic Auto din Craiova.
„Mulțumim tuturor partenerilor ”
Liderul proiectului, Camelia Macsut, reprezentant al echipei liceului, a deschis inaugurarea, prezentând câteva informaţii despre proiect şi realizările obţinute în cadrul acestuia, până la această dată, despre decorarea clasei şi celelalte iniţiative care apropie elevii şi profesorii, creând echipe de lucru care conduc la rezultate mai bune. „Mulţumim tuturor partenerilor implicaţi în Proiectul ,,Adoptă un liceu’’, fără de care obiectivele propuse nu s-ar fi realizat. Suntem bucuroşi că am fost unul dintre liceele selectate în acest proiect şi că rezultatele acestuia sunt vizibile”, a spus și directorul adjunct al Liceului Tehnologic Auto, prof. Barbu Ionel.
„Ne bucurăm că suntem alături de elevi”
Liviu Ungureanu, reprezentant al Companiei Cummins Generator Technologies, partener al proiectului, a afirmat că „prin acest proiect s-a deschis o nouă fereastră către şcoală. Sperăm să continuăm să deschidem cât mai multe ferestre”.
Gabriel Porojan, reprezentantul Companiei KIRCHHOFF Automotive Romania, a fost prezent la inaugurare: ”Ne bucurăm că suntem alături de elevi. Nu am mai stat de mult timp într-o bancă de liceu. Felul în care arată această sală de curs mă face sa îmi doresc să fiu din nou elev”.
Adriana Moraru, coordonatorul mini-proiectului ,,Personalizarea clasei”, l-a nominalizat pe elevul Radu Opriţoiu, care a lucrat alături de colegii clasei lui, sub îndrumarea profesorului de arte plastice, Liliana Cojocaru. Ana-Maria Alexandru, antrenor în cadrul proiectului “Adoptă un liceu”, a mărturisit că totul a fost posibil datorită implicării echipei liceului şi a partenerilor acestuia.
„Adoptă un liceu”, un proiect generos
Legătura dintre liceu și companii este facilitată, prin proiectul “Adoptă un liceu”, de către Asociația ROI și Școala de Valori, două organizații cu expertiză în educație. Prin proiectul “Adoptă un liceu”, colegiul beneficiază de sprijinul unor companii puternice din oraș și a unor organizații non-profit din domeniul educațional. La Craiova, liceul beneficiază de sprijin financiar, dar și de investiții în tehnologie și voluntariat din partea următoarelor companii: Cummins Generator Technologies, KIRCHHOFF Automotive Romania, SC Sitco Service SRL, SC POPECI Utilaj Greu SA. Universitatea Craiova sprijină, de asemenea, acest proiect.