Craioveanul care a lovit intenţionat cu „Merţanu” o tânără, menţinut după gratii

0
339

Tânărul de 19 ani din Craiova, care a lovit intenţionat cu „Merţanu” o fată, la o staţie PECO din municipiu, rămâne după gratii încă 30 de zile. Asta pentru că, miercuri, judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut arestarea preventivă a lui Florin Valeriu Ciocă. Judecarea pe fond a dosarului în care tânărul este acuzat de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri a fost amânată pentru 13 martie a.c., întrucât a lipsit un martor. Cioacă este în spatele gratiilor de pe 9 ianuarie a.c.

La termenul de miercuri, 27 februarie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut, ca fiind legală şi temeinică, măsura arestării preventive a inculpatului Florin Valeriu Cioacă, tânărul de 19 ani care a fost arestat în ianuarie după ce a lovit intenţionat cu autoturismul pe care îl conducea o fată şi a fugit. Pe fond, instanţa a amânat judecarea cauzei, întrucât a lipsit unul din martori, următorul termen fiind stabilit pentru 13 martie a.c.

Reamintim că, pe 17 ianuarie a.c., a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată pe Florin Valeriu Cioacă, de 19 ani, din Craiova, pentru tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Florin Valeriu Cioacă a primit cadou de ziua lui un autoturism marca Mercedes, cu numărul DJ-18-FLS, iar în octombrie 2012 a obţinut permisul de conducere.

Pe 8 ianuarie, a plecat împreună cu doi prieteni cu maşina din cartierul Brestei, unde locuieşte, spre centrul Craiovei, la plimbare. Pe drum s-a oprit în staţia PECO „MOL”, situată la intersecţia străzilor Brestei cu „Maria Tănase”, unde a alimentat autoturismul cu combustibil. La plecare, în timp ce ieşea din staţie intenţionând să se deplaseze spre magazinul Billa, pe strada „Maria Tănase”, prin faţa autoturismului a trecut partea vătămată Daniela Cristina Oţăl, de 20 de ani, care vorbea la telefon.

«În aceste împrejurări, Cioacă Florin Valeriu a deschis geamul de la portieră şi i-a zis acesteia „ce faci, dragă?”, partea vătămată nefăcând nici un gest, deşi inculpatul în depoziţia sa a susţinut că i-a adresat injurii. Deşi trebuia să-şi continue traseul pe strada ,,Maria Tănase,, în direcţia magazinului Billa, inculpatul, fără un motiv întemeiat, a întors în loc autoturismul, la 180 de grade şi cu acesta s-a îndreptat spre partea vătămată care se deplasase şi ea circa 10 metri pe trotuar, spre staţia de autobuz din apropierea magazinului Billa. Cu partea stânga faţă a autoturismului inculpatul a lovit-o pe Oţăl Cristina Daniela, a luat-o pe capotă de unde a căzut la pământ, în apropierea roţii stânga faţă. După săvârşirea faptei inculpatul a întors autoturismul din locul în care se afla şi, pentru a se sustrage s-a deplasat cu acesta în direcţia opusă, mai precis în cartierul Brestei unde a abandonat autoturismul pe strada Nectarului», după cum au consemnat procurorii în rechizitoriu. Martorii au sărit în ajutorul părţii vătămate, au sunat la 112, în urma cercetărilor făcute de poliţişti fiind identificat autoturismul.

„Deşi victima nu a suferit leziuni care să-i pună în primejdie viaţa, considerăm că fapta constituie elementele integrante ale infracţiunii de tentativă de omor, întrucât din cercetările efectuate în cauză rezultă clar că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide victima, îndreptându-se cu autoturismul spre ea. Deşi avea posibilitatea să înceteze acţiunea sa infracţională, totuşi acesta a continuat-o şi a lovit victima în plin cu autoturismul”, se mai arată în rechizitoriu. În plus, având în vedere scandalul public generat de faptele sale, procurorii au reţinut în sarcina tânărului şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Tânărul a fost arestat preventiv pe 9 ianuarie şi, în ciuda faptului că, iniţial, Curtea de Apel Craiova a decis să-i reducă perioada, rechizitoriul procurorilor i-a convind pe magistraţi, astfel că inculpatul este şi acum după gratii, fiind încarcerat în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova.