Jucătorii Universităţii Craiova, Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă, au pierdut litigiul cu clubul din Bănie, conform deciziei luate la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF. Celor doi jucători care au dat în judecată clubul cu care sunt sub contract li s-au respins pretenţiile financiare solicitate pentru că fuseseră excluşi din lot de Mirel Rădoi. Sergiu Hanca solicita 2.5 milioane de euro, reprezentând clauza și salariile până la finalul contractului, iar Vînă a cerut 300.000 de euro, bani care ar acoperi salariile până la finalul contractului. Cei doi pot face acum recurs, iar dacă vor pierde, pot merge la TAS.
„HANCA SERGIU CĂTĂLIN vs. U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA – încetare raporturi contractuale și pretenții finaciare – Admite în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârât. Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată. Cu recurs.
VÎNĂ IONUȚ DANIEL vs. U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA – încetare raporturi contractuale și pretenții finaciare – Admite în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârât. Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârat, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată. Cu recurs” este comunicatul Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF.
Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă fac parte din lotul Universităţii Craiova, se antrenează sub comanda lui Eugen Neagoe şi sunt cu salariile la zi. Dacă Ionuţ Vînă nu a fost trecut pe foaia de joc la primele două meciuri oficiale din 2023, Sergiu Hanca a fost suspendat pentru partida de la Botoşani şi a intrat în repriza secundă a meciului din week-end-ul trecut, cu Hermannstadt.
„Vînă şi Hanca nu s-au antrenat pe coclauri, ci în baza noastră. Au prins cantonamentul cu noi, Hanca a şi jucat. Când nu au prins prima echipă au stat cu noi în cantonament, au mâncat cu noi, au avut preparator. E o copilărie, e o nebunie. Eu sunt dezamăgit mai mult pentru Vînă, Hanca a venit de curând, ca mercenar, nu am avut o perioadă mai lungă de timp să ne cunoaştem. Vînă era marginalizat la FCSB, i-am dat numărul 10, i-am dat şanse. Să mergi pe drumul ăsta, Vînă, ar trebui să îţi fie ruşine. Ei au avut acest miraj al banilor”, a declarat Mihai Rotaru la ProArena.