Un alt pacient care fusese internat la Institutul “Matei Balş” în pavilionul afectat vineri de incendiu a murit. “Ministerul Sănătăţii a fost informat privind un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie a.c. Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), transmis, astăzi.