Parcul „Nicolae Romanescu” rămâne, indiscutabil, cel mai frumos şi valoros loc al Craiovei, cu eleganţa căruia ne mândrim ori de câte ori se iveşte ocazia. Dincolo de spectacolul uluitor pe care-l oferă natura, indiferent de anotimp, dincolo de eforturile autorităţilor care se străduiesc şi ele să-l conserve cât mai bine, mai trebuie, totuşi, ceva ca parcul să strălucească pe deplin: un loc care să le vorbească vizitatorilor şi despre o poveste veche, de peste o sută de ani.
Pornind de la această idee, consilierii PNL au venit, în plenul de miercuri, la secţiunea întrebări şi interpelări, cu două propuneri, ambele vizând Parcul „Nicolae Romanescu”. Alesul local Marinel Florescu le-a sugerat autorităţilor să se îngrijească şi de un alt aspect: cel legat de trecutul şi valoarea istorică pe care o acumulează parcul, pe măsură ce anii trec, şi mulţi ani, peste el. «Propun autorităţilor înfiinţarea unui muzeu al Parcului „Nicolae Romanescu”. Am înţeles că există şi un fond cu care s-ar putea începe acest muzeu», şi-a prezentat, pe scurt, propunerea Marinel Florescu.
Curiozitatea te-ndeamnă la cunoaştere
Aşa cum fac de obicei, că e frig sau vreme bună, vizitatorii s-ar plimba pe alei, ar admira lacul de pe băncuţe sau de pe podul suspendat, ar face fotografii şi ar încheia circuitul, ca tot omul, la o răcoritoare pe terasă. Dacă ar exista, însă, amenajat şi un mic punct de documentare – acolo, la doi paşi – cu siguranţă că pe mulţi i-ar împinge curiozitatea să-i calce pragul. Ar fi o ocazie potrivită să înţeleagă şi să-şi explice mai bine locul pe care tocmai ce l-au străbătut la pas. De aceea, susţin consilierii, muzeul parcului devine chiar un lucru necesar, care ar trebui înfiinţat în incinta respectivă, şi nu în altă parte, pentru ca legătura cu locul să se menţină la fel de vie.
Casa Bibescu, un loc potrivit
Casa Bibescu, care tutelează parcul, s-ar preta, în varianta liberalilor, cel mai bine la acest proiect. În clădirea care încă mai serveşte drept loc de întâlnire pentru artişti, reprezentanţii municipalităţii ar putea să amenajeze un muzeu cochet şi reprezentativ pentru cel mai mare parc natural din Europa de est. Deşi imobilul nu dispune de foarte multe încăperi, ar fi, totuşi, loc suficient în care să se expună hărţi şi documente, fotocopii şi planuri originale ale proiectului, cu care, la 1900, renumitul peisagist francez Edouard Redont câştiga premiul I la Expoziţia Internaţională de la Paris. Între obiectele de patrimoniu, un loc de onoare l-ar ocupa, bineînţeles, medalia de aur, la început de secol XX, parcul şi-a câştigat-o singur, când era doar o frumoasă idee.
O grădină boierească şi un primar vizionar
În aşteptarea binemeritatului muzeu, un lucru este sigur: parcul rămâne un loc, pe cât de frumos, pe atât de încărcat de istorie. La jumătatea secolului XIX, pe când era doar un loc de promenadă pe moşia marelui logofăt Iancu Bibescu, nimeni nu ar fi bănuit ce viitor strălucit îl aşteaptă. Înglodat în datorii, proprietarul se vede nevoit să-şi vândă grădina pe care o amenajase cu atâta migală, cu sere şi pavilioane pentru relaxare, cu plante rare, cultivate de cei mai pricepuţi grădinari în epocă. Cumpărătorul se nimereşte să fie chiar municipalitatea Craiovei, care nici ea nu are banii necesari. Face un împrumut la bancă şi grădina Bibescu este achiziţionată pe 12.000 de galbeni. Primarul Nicolae Romanescu plănuise deja să o transforme într-un parc municipal.
Un peisagist celebru desenează parcul visurilor sale
Şi aşa va fi. Parcul Nicolae Romanescu, care a rămas pentru totdeauna legat de numele primarului, unul dintre cei mai vizionari edili din istoria oraşului, se va naşte dintr-o idee romantică, de-a dreptul extravagantă. Când a fost contactat de autorităţile Băniei, celebrul peisagist francez Eduard Redont a fost încântat să afle că avea, în sfârşit, libertatea totală de a construi pe o suprafaţă de 20 de hectare, lăsându-se condus de imaginaţie. Când s-a aşezat la masa de lucru, Eduard Redont a pus pe hârtie un parc de vis: cu castele şi lacuri, ale cărora maluri erau legate prin podeţe din lemn şi, mai frumos decât toate, un pod suspendat pe picioare înalte, cu porticuri. De o parte şi de alta, sute de copaci, care atunci când vor creşte vor lua forma unei păduri. Prin care, peste ani, vizitatorii se vor afunda pe alei, căutând răcoarea şi liniştea.
