Ivan a ratat in extremis transferul la FC Bruges

0
366

Universitatea Craiova şi atacantul se înţeleseseră cu campioana Belgiei, care a acceptat să achite suma de 3 milioane de euro, dar oltenii n-au vrut să-şi cedeze căpitanul decât din vară, aşa că belgienii s-au reorientat şi l-au achiziţionat pe dinamovistul Rotariu

ivanUniversitatea Craiova a negociat în ultima zi de transferuri în Europa mutarea lui Andrei Ivan la FC Bruges. Părţile s-au înţeles asupra sumei de 3 milioane de euro, plus procent dintr-un viitor transfer, jucătorul şi-a dat acordul, însă gruparea belgiană l-a dorit imediat pe atacantul de 20 de ani, iar Craiova n-a fost de acord decât cu cedarea din vară. În acel moment, cei de la Bruges au renunţat la Ivan şi şi-au îndreptrat atenţia către dinamovistul Dorin Rotariu, pe care l-au achiziţionat cu o sumă mai mică, 2,2 milioane de euro. În loc să ajungă la antrenamentele lui Bruges, Andrei Ivan a fost prezent ieri dimineaţă pe stadionul „Extensiv”, unde a participat, alături de colegii săi şi de câţiva suporteri la o acţiunea de deszăpezire a terenului de joc. „Asta este, nu sunt dezamăgit că nu s-a efectuat transferul. Sper să marchez cât mai mult la Universitatea, să luăm un trofeu şi vom vedea la vară ce va fi, poate voi ajunge atunci la o echipă de top. Trebuie să mă cinstească Rotariu, îi urez baftă acolo” a spus Ivan.

„Totul era stabilit, căzusem de acord asupra sumei de transfer, 3 milioane plus procente, jucătorul era de acord, însă totul a picat datorită faptului că am promis suporterilor că nu vom ceda decât maxim un jucător titular pe an şi ştiţi că deja l-am vândut pe Vătăjelu. Demnitatea şi credibilitatea noastră în faţa suporterilor este mai importantă. A profitat Dinamo, mă bucur că a plecat un jucător din România, suntem într-o zonă în care trebuie să mai şi vindem pentru a continua activitatea. Pentru noi este important că Ivan, căpitanul echipei, pune mai presus Universitatea decât ambiţia sa personală” a declarat managerul general al Craiovei, Marcel Popescu.