Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj a sărbătorit, ieri, zece ani de existenţă, la sediul instituţiei având loc o aniversare de gală, la care au fost prezenţi reprezentanţi de marcă ai principalelor instituţii din judeţ.
În urmă cu zece ani, la Craiova se puneau bazele Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj. «Am emoţii, acum, când îmi aduc aminte de primele zile. Era greu, dar, având sprijinul Consiliului Judeţean, eu şi colegii am pus la punct acest centru. Domnul Ion Prioteasa ne-a fost tot timpul alături. S-au făcut investiţii majore şi cred că se vede ceea ce am realizat. Dar, fără cooperarea cu alte instituţii – Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, Şcoala Populară de Arte „Cornetti”, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Muzeul de Artă Craiova, Universitatea din Craiova – nu am fi reuşit. De-a lungul timpului, am avut foarte multe programe în derulare, unul îl prezentăm şi astăzi – „Clubul eS – Clubul exploratorilor de SINE” – şi toate au avut succes. Mai avem, încă, doleanţe, cea mai importantă fiind cea de personal. Ne-am dori ca fiecare şcoală să aibă un consilier psihopedagogic », a declarat prof.dr. Marinela Dumitrescu, director al CJRAE Dolj.
Cuvinte de apreciere
Nu sunt lipsite de importanţă menţiunile celor prezenţi la aniversare, pe care le redăm. „Înţeleg emoţiile doamnei Dumitrescu şi le consider normale. Mi-a făcut o mare plăcere să lucrez cu acest colectiv. Vă spun că, de câte ori mergeam prin ţară, auzeam numai cuvinte de laudă la adresa CJRAE. Am acordat sprijinul nostru şi am ştiut că banii alocaţi vor fi valorificaţi aşa cum trebuie, iar rezultatele se văd. Este un model de conlucrare cu toate instituţiile implicate” – Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. „Vorbim despre o luptă cu mentalităţile, iar CJRAE Dolj ne dă speranţe că acestea pot fi schimbate şi că mâine va fi mai bine decât astăzi” – Florin Stancu, director al DGASPC Dolj. „Îmi place tot ceea ce s-a realizat. Pe lângă salutul oficial al instituţiei pe care o reprezint, vreau să vă transmit şi unul personal, ţinând cont că sunt de formaţie psihopedagog. Vreau să visez frumos şi ca în fiecare unitate de învăţământ să fie un consilier de specialitate” – prof. Janina Vaşcu, inspector general adjunct al ISJ Dolj.