Un „proiect” pe linie de principii…

0
187

Au început să circule prin media detalii ale unui proiect anunţat încă de la instalare de guvernul lui Dacian Cioloş – şi, evident, al meu, recte al lui Klaus Johannis – despre un set de criterii ce vor reprezenta baza promovărilor, cu presupusele recompensări băneşti, în rândul tuturor bugetarilor. Aşa cum apar ele devoalate, avansate, se spune, din partea ministerelor, sunt deja denunţate şi, presupun, asumate, drept „aproape integral redactate la modul general, sub forma unor principii”.

Trebuie relevat din capul locului că – în ciuda pretenţiei lor de necesitate şi de oarecare obiectivitate (căci, tot în linie de principiu, ele sunt invocate nu de ieri, de azi: cine nu şi le aminteşte prezentate cu un tam-tam propagandistic şi de răposatul regim comunist?), dificultăţile majore, ba chiar insurmontabile, se vor proba abia în momentul tentativelor de aplicare a lor în realitatea cotidiană. Testul – căci despre asta va fi vorba în esenţă – va întâmpina două serii de aspecte la care, în faza aceasta a iniţiativei cu iz populist, puţini dintre cei ce le citesc şi, probabil, tot atât de puţini dintre iniţiatorii de prin ministere se gândesc.

Lăsând la o parte unele dintre criteriile formulate într-un registru de „sondaj” de gimnaziu (gradul de amabilitate cu colegii şi cel de „preocupare” faţă de interesul general al instituţiei unde sunt angajaţi”), proba esenţială, decisivă, aş spune, al unei reuşite a implementării unui astfel de proiect se rezumă la o întrebare pe cât de simplă pe atât de insidioasă: care va fi, în practică, cadrul de aplicare a sa? Mai simplu spus, ce instanţă va decide beneficiarii proiectului?

Mai sunt adăugate, în aceeaşi linie de „principii generale”, alte criterii nu mai puţin ispititoare, ba chiar mai mult decât necesare. Şi care – de ce ne-am recunoaşte-o – ele n-au lipsit şi nu lipsesc din nicio dezbatere pe aceeaşi temă, nici în arealul birocraţiei statale, nici cu atât mai puţin în cel, propagandistic, al formaţiunilor politice. Cine va decide, spre exemplu, „ataşamentul” unui angajament al unui salariat de la o primărie ori de la o unitate şcolară faţă de instituţie al cărui angajat este?

Printr-o tradiţie greu, dacă nu imposibil de abandonat, cu siguranţă acela va fi… Şeful; şi, de la caz la caz, dar tot în logica aceleiaşi tradiţii, anturajul său, acelaşi care circulă, aproape oficializat în limbajul „străzii”, cu apelativul de „camarilă”.

Cât despre dificultăţile pe care le anticipam în legitimarea (ca să nu spun „legiferarea” unei astfel de iniţiative) ar fi de ajuns să ne referim la realităţi de tot felul şi pe care le întâlnim cam peste tot în sistemul nostru bugetar.

O întâmplare, petrecută cu doar câţiva ani, îşi are, sper relevanţa ei mai mult decât semnificativă. Se întâmpla într-o instituţie academică, la o facultate în care, solicitându-i decanului criteriul în baza căruia îşi promovase ca decan o dăscăliţă cu nu puţine probleme de imagine şi de comportament, răspunsul a sosit, pe cât de neaşteptat, pe atât de ritos: „Pe criteriu de fidelitate”. Surprins, l-am întrebat faţă de cine? Replica a sosit încă şi mai sentenţioasă: „Faţă de mine!”.

Şi cine ar putea nega că o astfel de mentalitate nu e la ordine zilei în ansamblul sistemului nostru de… stat? Cândva, în alte vremuri, demult trecute şi înfierate acum cu îndreptăţire, îmi amintesc o altă întâmplare, care nu-i lipsită de o doză din hazul acelor vremuri. La o şcoală sătească, sosit pe neaşteptate într-un control, inspectorul general al învăţământului judeţean de la acea vreme a găsit, în cancelarie, un singur dascăl. Toţi se aflau, fireşte, la clase. Nu mare le-a fost surpriza colegilor săi când, reveniţi, în recreaţie, li s-a făcut o muştruluială pe cinste indicându-le pe colegul respectiv ca singurul profesor merituos al unităţii.

Ce importanţă mai reprezenta faptul că individul, căruia nu-i plăcea deloc profesiunea aleasă, preferase să substituie ora cu repausul în cancelarie. Că era vorba de un caz din arsenalul atavic al „pilei” de care nu cred că ne-am despărţit, ba dimpotrivă, am oficializat-o, nu-i deloc doar o ipoteză. E o realitate care ne bântuie şi acum şi cu care tare mă tem că se va confrunta şi noul proiect al guvernului tehnocrat pe care pare a se strădui să-l oficializeze.