Pentagonul vrea să-şi suplimenteze cu 35% bugetul în lupta împotriva SI

0
406

Secretarul american al Apărării dezvăluie marţi proiectul de buget al Pentagonului pentru 2017, care prevede între altele o suplimentare a finanţărilor în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), noi “minidrone” şi o consolidare a prezenţei americane în Europa de Est, inclusiv în România. Potrivit unui oficial din cadrul Apărării, bugetul de bază al Pentagonului pentru anul fiscal 2017 urmează să se ridice la 524 de miliarde de dolari, cu 59 de miliarde de dolari mai mult decât anul trecut, scrie presa canadiană citând AFP. El cuprinde un “fond pentru operaţiuni în străinătate” în vederea finanţării operaţiunilor în Afganistan şi luptei împotriva SI. Alt oficial, care nu a dorit să-i fie dezvăluită identitatea, a precizat că bugetul va include şapte miliarde de dolari numai pentru combaterea jihadiştilor din cadrul SI, cu 35% mai mult decât anul trecut. Bugetul militar al Statelor Unite este cel mai important din lume – depăşind bugetele apărărilor celorlalte opt mari puteri ale lumii la un loc. Ashton Carter urmează să insiste marţi asupra “mediului ameninţărilor” în mişcare, mai ales după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, a adăugat primul oficial american citat de AFP, care a cerut protecţia anonimatului. Acesta a notat că secretarul Apărării va anunţa o sporire a prezenţei militare americane în Europa de Est, mai ales în Estonia şi România, pentru a face faţă ameninţării ruse. Ashton Carter se pregăteşte totodată să dezvăluie noi echipamente care erau pînă acum “top secret” – nişte avioane fără pilot de mici dimensiuni, capabile să zboare în formaţie, potrivit unui reprezentant al Apărării. Bugetul urmează să detalieze de asemenea planurile Pentagonului cu privire la avionul de atac la sol A-10 – o aeronavă dezvoltată în anii ’70 care urma să fie retrasă, dar care a devenit un instrument foarte preţios în lupta împotriva jihadiştilor şi a cărei carieră a fost astfel prelungită. Secretarul Apărării va face aceste anunţuri marţi dimineaţa la Washington. Bugetul Apărării va fi dezvăluit săptămîna viitoare.