Craiova: A furat două telefoane mobile din restaurant

0
343

Ieri, după-amiază, în jurul orei 15:00, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi telefonic de către Liviu P., de 34 de ani, din Craiova, administrator al unui hotel, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, a sustras din incinta restaurantului două telefoane mobile. În urma activităţilor specifice întreprinse de patrula de siguranţă publică ajunsă la faţa locului, în scurt timp, pe strada Nicolae Bălcescu – la intrarea în Piaţa Centrală, a fost depistată Margareta T., de 54 de ani, din municipiul Caracal, judeţul Olt, persoană care corespunde descrierii făcute de persoana vătămată. Asupra femeii, oamenii legii au găsit telefoanele mobile sustrase din incinta restaurantului. Femeia a fost condusă la sediul Secţiei 4 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor, pe numele acesteia fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvâşirii infracţiunii de furt. Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 800 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.