Roberta Anastase şi… „desenul”

1
509

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu poate fi bănuită că a stat bine cu aritmetica la şcoala generală, după cum a numărat parlamentarii puterii, prezenţi la votarea legii pensiilor, motiv de polemică aprinsă şi întinsă cu opoziţia. Dar cu aritmetica mulţi nu au stat bine în şcoală, ceea ce nu i-a împiedicat să reuşească apoi în viaţă. Mai nou, preşedinta Camerei Deputaţilor vrea să se evidenţieze la proba de desen, aşa că şi-a mai liniştit colegii de partid parlamentari, deunăzi, asigurându-i că partidul se gândeşte la strategia de redesenare a colegiilor parlamentare, astfel încât actualii aleşi să mai obţină încă un mandat. „Am comandat un sondaj de opinie ca să ştim cum stăm şi cum să modificăm legislaţia electorală şi să redesenăm colegiile. În funcţie de sondajele care sunt pe fiecare colegiu în parte, putem să redesenăm harta circumscripţiilor electorale”, ar fi spus Anastase. În regulă. Abia acum ne apropiem de adevăr. Înţelegem mai bine tâlcul „comasatelor”. Răspunsul e simplu şi neconvenabil. În sondajele de opinie, făcute publice, indiferent de operatori, partidul Robertei Anastase (PDL) se poziţionează precar. După unele evaluări se află la 11%, după altele la 14%, ceea ce, până la urmă, e cam acelaşi lucru. În stradă, unde protestele s-au mai înmuiat din cauza gerului, populaţia furioasă, confruntată cu o stare de sărăcie, pe zi ce trece mai abătută, cere cu consecvenţă demisia Guvernului Emil Boc. Colegii de partid ai Robertei Anastase – Cezar Preda şi Vasile Blaga – clamează că remanierea guvernamentală nu este suficientă în acest moment şi că partidul se află într-o situaţie foarte delicată, „riscând să scadă şi mai mult în sondaje”, cum scrie, pe blogul personal, eurodeputatul Cristian Preda, astfel încât se impun măsuri radicale. Ideea redesenării colegiilor electorale, probabil prin arondarea preponderentă a localităţilor cu viitori primari PDL, acolo unde vor candida actualii parlamentari ai puterii, este, în actualele circumstanţe, o şmecherie ieftină, lipsită de orice suport logic. Care demonstrează că Roberta Anastase nu greşeşte doar când socoteşte anapoda, dacă e cazul, ci gândeşte anacronic în orice împrejurare. Din devotament neţărmurit. Scena politică este încinsă în miezul iernii. Pe Roberta Anastase nu o frământă gândul dezamorsării tensiunilor politice şi sociale, ci acela al redesenării colegiilor electorale. Fără a înţelege că s-a ajuns, în actualul punct critic, fără întoarcere, şi din cauza prestaţiei sale arogante, lipsite de orice subtilitate parlamentară, de-a dreptul cinică. Dacă alegerile se vor desfăşura în atmosfera pe care o trăim de câteva săptămâni, pe fondul acestei fracturi între putere şi opoziţie, cu boicotul parlamentar al acesteia din urmă, pe fondul neîncrederii generalizate, ne-am putea trezi cu evadarea partidelor anti-sistem, apte să capitalizeze mişcările de stradă. Ori, un partid radical ne-ar mai lipsi în Parlament.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.