Preşedintele bulgar Rumen Radev a respins marţi legea anticorupţie adoptată de parlament în decembrie, afirmând că aceasta nu ar permite o investigare eficientă a reţelelor de corupţie, relatează Reuters.
Radev acţionat la numai o zi după ce Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, a preluat preşedinţia semestrială prin rotaţie a blocului comunitar european. Este pentru prima dată când statul balcanic a preluat acest rol de când a aderat la UE, la 1 ianuarie 2007.
Bulgaria a făcut progrese slabe în ceea ce priveşte eliminarea corupţiei şi a crimei organizate şi Comisia Europeană, executivul UE, a mustrat în repetate rânduri această ţară de la Marea Neagră pentru cp nu a urmărit în justiţie şi condamnat oficiali corupţi, notează Reuters.
Potrivit Transparency International, Bulgaria este cea mai coruptă ţară din UE.
Măsurile prevăzute de legea, aprobată de parlament în urmă cu două săptămâni, includ crearea unei unităţi speciale anticorupţie care să investigheze persoanele care ocupă posturi importante în stat, precum şi activele şi conflictele de interese.