Măsuri de siguranţă, pentru populaţie, adoptate de DSVSA Dolj, de Sărbătorile de Iarnă

0
45

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj (DSVSA) Dolj  a elaborat un program de măsuri şi de lucru , care  include medicii veterinari din cadrul DSVSA Dolj, Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor si Circumscripţiile Sanitare Veterinare Zonale ce vor verifica în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din târgurile organizate, pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere,  de procesare, depozitare şi comercializare a produselor alimentare de origine animală, precum şi din unităţile de alimentaţie publică.

Totodată, la nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, a Circumscriptiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale  si la Cabinetele medicilor veterinari de libera practica imputerniciti din fiecare localitate  va fi asigurată permanenţa, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitar veterinare. Programul de activitate elaborat la nivelul DSVSA DOLJ cuprinde urmatoarele măsuri: verificarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care procesează, depozitează şi comercializează produse de origine animală, care au fost autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum şi a mijloacelor de transport a produselor de origine animală; verificarea respectării cerinţelor de abatorizare  ,referitoare la marcarea şi certificarea cărnii, şi, respectiv, la marcarea produselor din carne; verificarea respectării cerinţelor referitoare trasabilitate carnii si la etichetarea produselor de origine animală; verificarea îndeplinirii condiţiilor de funcţionare a unităţilor înregistrate sanitar veterinar din sectorul alimentaţiei publice, a pensiunilor agroturistice, unde se vor organiza mese festive, precum şi a pieţelor agroalimentare în care funcţionează unităţi înregistrate în care se comercializează produse de origine animală; interzicerea tăierii animalelor în alte locuri sau spaţii, decât cele autorizate sanitar veterinar; interzicerea comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar; colaborarea cu celelalte autorităţi competente în domeniul siguranţei alimentare, cu reprezentanţii autorităţii locale, şi, după caz, cu cei ai Ministerului Afacerilor  Interne pentru efectuarea de controale comune în această perioadă. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj va informa,  prin mass-media locale,  importanţa examenului trichineloscopic şi a cumpărării de carne şi preparate din carne, numai în unităţi autorizate / înregistrate sanitar veterinar.

Unde se face examenul TRICHINELOSCOPIC

Examenul TRICHINELOSCOPIC al cărnii provenite de la porcinele sacrificate în mod tradiţional  în gospodăriile populaţiei pentru consum familial, se face la Cabinetele medical-veterinare  din fiecare localitate, de către medicii veterinari împuterniciţi şi la Circumscripțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale  . ” În Municipiul  Craiova  examenul se poate efectua  la Cabinetul medical-veterinar  împuternicit din str. “Brestei”  nr .346 şi  la Circumscripțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din  PIEŢE :  “Piaţa Centrală”, Piaţa “Craioviţa” , Piata “Valea Roşie”, Piata “Veche”,  Piaţa “Brazda lui Novac”    , unde  sunt  afişate numele medicului veterinar ,numarul de telefon , tariful de examinare si programul de funcționare al acestora, inclusiv  sâmbăta şi duminica. În desfăşurarea  programului de control sunt implicate toate structurile din domeniu  siguranţei alimentelor de origine  animală , siguranţei alimentelor de origine NON –animală şi sănătatea  animalelor  din  subordinea  DSVSA Dolj”, a precizat Andrei Butaru, director executiv al DSVSA Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *