Jumătate dintre elevii din școlile din România și 45% dintre clădirile din sectorul de Educație sunt expuse unui nivel de hazard seismic mediu, potrivit Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic, document care va fi prezentat Guvernului, pentru aprobare. Strategia mai arată că aproximativ 7% dintre elevi, adică puțin peste 200 de mii dintre aceștia, și 11% dintre clădiri sunt expuse unui nivel de hazard seismic ridicat.
Potrivit datelor oficiale, în 2020 erau înscriși aproximativ trei milioane de elevi în circa 18.400 unități de învățământ din România. „Două treimi dintre aceștia învață în unități de învățământ din zonele urbane. Totuși, aproape 65% din unitățile de învățământ din România se află în zonele rurale”. Strategia propune să eficientizeze culegerea datelor despre clădirile școlare. „SNRRS poate deschide oportunități de eficientizare a proceselor de colectare a datelor și de control al calității pentru datele tehnice ale clădirilor, pentru a se asigura că SIIIR poate fundamenta eficient prioritizarea și proiectarea investițiilor în reziliența infrastructurii educaționale. Deși SIIIR conține un set consistent de atribute ale clădirilor din acest sector care au susținut recent prioritizarea unităților de învățământ pentru intervenție în cadrul proiectului „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile din România” pe baza informațiilor tehnice disponibile la momentul pregătirii acestuia, acuratețea datelor trebuie optimizată, fiind necesară completarea datelor relevante, simplificarea proceselor de colectare și optimizarea instrumentelor procedurale de raportare a acestora”, se precizează în document. Sectorul de Educație este al doilea, după cel rezidențial, după numărul clădirilor și construcțiilor deținute. Pe locul al treilea sunt clădirile comerciale. Conform codului P100-1, clădirile sunt clasificate în una dintre următoarele clase de importanță-expunere la cutremur, în funcție de (1) consecințele prăbușirii lor pentru viața umană, (2) importanța lor pentru siguranța publică și protecția civilă în caz de urgență și redresare post-dezastru și (3) consecințele sociale și economice ale prăbușirii lor. Clădirile cu o importanță mai mare au cerințe de performanță mai ridicate, pentru a se asigura că este
disponibilă o capacitate ridicată de protecție civilă la cutremure puternice, se arată în Strategie. Astfel, clădirile din Educație sunt încadrate în clasa II de importanță-expunere pentru acțiunea seismică – cea care include clădiri importante, ale căror prăbușiri sau avarieri grave ar avea un impact major asupra siguranței publice (spitale, clădiri educaționale, case de îngrijire, grădinițe, creșe, clădiri mari de birouri sau rezidențiale, săli de conferințe, centre comerciale și clădiri de patrimoniu cultural).