Mesajul Primarului Municipiului Craiova Lia-Olguța Vasilescu, cu ocazia Zilei Naționale a României

1
579

În urmă cu un secol, marea unire a tuturor românilor s-a făcut prin jertfa poporului condus de preoți cu crucea în mână și prin eforturile diplomatice ale Casei Regale, cu regele Ferdinand și frumoasa Regină Maria și ale unei clase politice profund atașate valorilor naționale.

Am rezistat ca neam în istorie în primul rând datorită credinței noastre creștine, aduse pe aceste meleaguri de Apostolul Andrei, întâiul chemat de Hristos, și datorită patriotismului celor care au apărat hotarele firești ale patriei noastre.
Este, așadar, obligația noastră, a tuturor, să ne apărăm credința și moștenirea lăsate de înaintași, așa cum este obligația oricărei guvernări de a veghea ca toate cele trei regiuni istorice, strânse în aceeași țară în 1918, să se dezvolte uniform, pentru că unitatea trebuie păstrată nu doar teritorial, ci și economic. Să nu uităm niciodată că ideea marii uniri a plecat de aici, din Bănie, și că primul care a înfăptuit-o a fost marele Ban al Craiovei, Mihai Viteazul, un mare patriot și vizionar, iar Oltenia merită respectul tuturor celor care sunt chemați să conducă vremelnic România.

Trecem printr-o perioadă dificilă, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori în istoria noastră ca poporul să fie supus la grele încercări. Dar trebuie să ne bucurăm de sărbătorile noastre religioase, de realizările înaintașilor noștri, pe care avem datoria să le păstrăm intacte, fiindcă nu le-au lăsat doar pentru noi, ci și pentru urmașii noștri! Nimeni nu trebuie să ne ia aceste drepturi!

          “În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l așteptam de veacuri, pentru care am trăit intreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii dreptul de a trăi noi, de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre!”

Așa cum spunea Iuliu Maniu, în discursul său de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918: “Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință, de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. Deaceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera, ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat.”

1 COMENTARIU

Comments are closed.