1 Decembrie –Ziua Naţională a României, instituită prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990- marchează cel mai important moment din istoria românilor, când Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România în 1918. După ce la 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei votaseră şi ele unirea. 1 Decembrie este ziua naţională a ţării noastre, o zi dragă tuturor, în care tricolorul românesc flutură pretutindeni.
Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Națională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiționată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei și Bucovinei au votat unirea.
Pe 1 decembrie 1918, s-a decis astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naționalități și religii.
Recunoașterea internațională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate și Austria. Recunoașterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate și Asociate și Ungaria.