Legea Apelor trebuie respectată

0
374

La nivelul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu, în urma controalelor efectuate în luna octombrie a.c., la agenții economici din județele Dolj, Mehedinți și Gorj, au fost aplicate, de către inspectorii de specialitate, 15 amenzi contravenționale în valoare de 650.000 lei și cinci de tip avertisment.

Atât amenzile, cât și avertismentele au fost aplicate diferiților operatori economici care nu au respectat prevederile legale în domeniul gospodăririi apelor, mai exact pentru exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale (balastiere, stații de betoane), dar și localităților deținătoare de baraje fără a avea autorizațiile necesare. Pe lângă acestea, au fost amendate și două persoane fizice din județul Dolj, cu suma totală de 40.000 lei, pentru executarea de lucrări/exploatare a agregatelor minerale  fără a solicita aviz de gospodărirea apelor. “Din totalul de 15 amenzi și cinci avertismente, şapte, respectiv trei, în valoare de 230.000 lei,  au fost acordate agenților economici din județul Dolj, cinci amenzi, respectiv două avertismente, în valoare de 265.000 lei celor din județul Gorj și trei amenzi  în valoare de 155.000 lei în județul Mehedinți. Dorim să subliniem, încă o dată, faptul că exploatarea necorespunzătoare a agregatelor provoacă fenomene erozionale la poduri, dar și la infrastructura de apărare împotriva inundațiilor, punând astfel în pericol locuitorii din zonă și pe cei din aval. Toate aceste abateri se sancționează conform Legii Apelor”, a precizat directorul A.B.A. Jiu, Daniel Naicu. Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul ABA “Jiu” vor continua monitorizarea și controalele la agenții economici conform Planului de activitate, precum și potrivit competențelor și obligațiilor ce le revin. Este vorba despre controale planificate, tematice, inopinate, dar şi despre controale privind stadiul realizării măsurilor impuse prin verificările anterioare.