Începe „Săptămâna TRADEM”

0
368

saptamana trademCu ocazia împlinirii, la 3 noiembrie, a 150 de ani de la naşterea scriitorului al cărui nume îl poartă, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează în perioada 1-5 noiembrie „Săptămâna TRADEM”.

Programul se deschide astăzi, ora 19.00 cu o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Prăvălia culturală îţi dă rendez-vous la Tradem”, tema dezbătută fiind una dominantă pentru viaţa şi opera poetului: „Sensibilitatea”. Cu acest prilej, vor fi prezentate şi câteva schiţe şi obiecte artistice realizate de Bogdan Florea, după poemele lui Tradem. Miercuri şi joi vor fi zile cu uşi deschise la Camera Memorială a poetului, care va putea fi vizitată între orele 9.00 şi 15.00.

Vineri, 4 noiembrie, la ora 17.00, în Galeria „Vollard” este programată lansarea volumului „Poeme de dragoste”, de Valeriu Grigorie, prezentat de Liliana Hinoveanu şi Constantin Pădureanu. De la ora 18.00, în Salonul Medieval, Lorena Stuparu Păvălan şi Cornel Mihai Ungureanu vor susţine comunicările „Dinspre epistolarul lui Tradem” şi, respectiv, „Cărţile citite de Traian Demetrescu”.

Tot în cadrul „Săptămânii TRADEM” vor fi decernate premiile celei de-a XXXVIII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, festivitatea fiind anunţată pentru sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 12.00, la Galeria „Vollard”. În aceeaşi zi, de la ora 17.00, în Salonul Medieval va avea loc o manifestare organizată în parteneriat cu Filiala Bucureşti – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Ceh al Culturii. Este vorba despre un recital poetic susţinut de doi reprezentanţi importanţi ai peisajului liric contemporan din Cehia: Petr Hruska şi Radek Fridrich, aceştia fiind însoţiţi de traducătorul Mircea Dan Duţă şi de Peter Sragher, preşedintele Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a USR.