Turcia: Alegeri legislative anticipate

0
482

Circa 54 de miliaone de alegători sunt chemaţi astăzi la vot în cadrul unui scrutin electoral anticipat pentru desemnarea legislativului, într-un moment în care Turcia se află sub tensiuni provocate de conflictul kurd, violenţa jihadistă venită din Siria şi deriva autoritară a guvernului AKP, partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Acesta îşi caută revanşa după eşecul la alegerile legislative din 7 iunie a.c., care au dat un Parlament heteroclit, făcând imposibilă crearea unui guvern, Aflat la putere din 2002, AKP a sosit pe primul loc cu 40,6% din voturi, dar toate încercările de coaliţie s-au dovedit imposibile prin deplina incompatibilitate cu partidul pro-kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului), cu 13,6%. Ales cu 51,8% din voturi din primul tur, în fruntea statului, preşedintele Erdogan, numit de adversarii săi „noul sultan”, fost premier din 2003, doreşte o majoritate calificată care să-i permită modificarea Constituţiei şi instaurarea unei republici prezidenţiale inspirate de modelul francez.