Pe fonduri europene / Școala din Bucovăț, dotată cu table inteligente și computere de ultimă generație

0
508

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat o vizită la proiectele Regio implementate în județul Dolj. Astăzi vom vorbi despre investițiile cu fonduri europene din comuna Bucovăț, cele mai multe dintre acestea fiind făcute în infrastructura educațională. „Prin acest eveniment ne-am propus să vă prezentăm rezultatele unor investiții finanțate prin POR 2007-2013, implementate în județul Dolj, precum și valoarea adăugată a acestora în dezvoltarea comunităților regionale și locale, prin vizite la locațiile unor proiecte reprezentative din comuna Bucovăț”, a precizat Marilena Alecu, reprezentant ADR SV Oltenia.

Tabla inteligentă și computerul sunt deja lucruri obișnuite pentru elevii de gimnaziu de la Școala cu clasele I-VIII din comuna Bucovăț. Primarul localității, Constantin Vasile, vorbește cu mare mândrie de modul în care a gândit el dezvoltarea comunei și, după cum urmează să vedem, educație stă la loc de cinste. „Extindere clădire școală cu clasele I-VII sat Bucovăț, comuna Bucovăț, județul Dolj” – așa se numește proiectul despre care edilul localității ne-a vorbit joi și care are ca beneficiar Consiliul Local, durata de implementare fiind de 21 de luni. Obiectivele acestui proiect au vizat, pe de o parte, extinderea și dotarea clădirii școlii pentru asigurarea de spații de învățământ și facilități conexe, pe de altă parte, creșterea numărului de elevi ca urmare a extinderii clădirii. „Proiectul a mai urmărit și o ridicare a gradului de participare a elevilor de etnie rromă și cei cu dizabilități la procesul de învățământ prin implementarea conceptului Arhitectura pentru toți. Grupul-țintă vizat este de 147 elevi prinși în cadrul ciclului primar și gimnazial, precum și 18 cadre didactice”, a mai consemnat reprezentantul ADR SV Oltenia.

Peste un milion de lei a fost investit în extinderea școlii

Valoarea acestui proiect este de 1.124.302 RON, din care total eligibil 879.719, 86 lei, contribuția Consiliului Local fiind de 17.594, 40 RON. Este vorba de o extindere de 275 mp, de extinderea cu săli de clasă și laborator de informatică. Proiectul prevede trei săli de clasă și o sală mai mare polivalentă, grupuri sanitare și un spațiu special amenajat pentru centrală termică adiacentă. „Dotarea este una excepțională. Este vorba de o sală de informatică, cu 30 de computere, laptop-uri, tablă inteligentă, chiar patru bucăți, un copiator și o imprimată. Toate pe fonduri europene, în cadrul acestui proiect. Coroborate cu exigența noului director, să știți că a dat rezultate foarte bune la învățătură. Toți au putut intra la liceu și la școli profesionale. Nu a rămas niciunul pe dinafară. Avem aproape 400 de elevi, la nivelul întregii comune. Dar jumătate din ei sunt aici, la Bucovăț. Iar cadre didactice sunt peste 50. S-au făcut aplicații, noi colaborăm foarte bine și cu Fundația World Vision. Au venit și au făcut tot felul de cursuri, aici, cu copiii. Numărul de elevi a crescut în ultimii ani. Am scăzut la un moment dat la vreo 300, iar acum am ajuns la peste 370 de elevi. Au fost și elevi care s-au întors din Craiova la această școală pentru că nu au dotarea aceasta”, a spus primarul Constantin Vasile.

Centrală nouă pentru grădiniță

Edilul Bucovățului nu s-a lăsat doar în baza fondurilor europene, s-au făcut investiții în educație și pe fonduri din bugetul local. Este vorba de o grădiniță din comună, dar mai sunt la rând, pentru a fi recepționate, și alte unități de învățământ modernizate. „Acum preșcolarii nu mai sunt tentați să plece la Craiova pentru că au grădiniță. Au grădiniță și cu program prelungit, și cu program până la prânz. Este un interes mai mare și pentru micuți, dar și pentru părinții lor. Am mai făcut și o altă grădiniță modernă, dar care nu a fost încă recepționată. A fost ridicată și pe fondurile Primăriei, dar și pe fondurile Consiliului Județean. Fiind în zona metropolitană am avut avantajul să primim și de aici niște fonduri. Am dotat grădinița cu centrală nouă”, a precizat priamrul.

Condiții deosebite, dotări moderne

Și directorul Școlii din Bucovăț, prof. Dorin Pascu, e mulțumit de cum arată acum școala pe care o administrează și spune că după această infuzie de capital european are mai multe pretenții de la elevii săi. „Școala este în continuă schimbare. De doi de zile de când am preluat acest mandat s-au schimbat foarte multe. De la școala care s-a extins printr-o investiție cu fonduri de la Banca Mondială la această grădiniță modernă. Avem o paletă largă în educație. La nivelul comunei avem 368 de elevi, iar numai în satul Bucovăț, în jur de 168. Prin urmare, toți copiii acestei comunități beneficiază de dotările unităților de învățământ. Avem patru table inteligente, sunt condiții extraordinare. Sunt condiții pe care, trebuie să recunoaștem, nu le au copilașii din Craiova. Pentru noi, cei din mediul rural, sunt condiții deosebite. Când spun noi, mă refer nu numai la elevi, ci și la cadrele didactice, pentru că avem astfel posibilitatea să facem un act educativ la standarde europene”, a spus prof. Dorin Pascu.