Iman îşi doreşte o lume siriană plină de lumină

Iman Khalouf este o tânără care iese în evidenţă cu frumuseţea aparte a chipului său. Senzualitatea şi prospeţimea pe care o emană ajung rapid pe un loc secund comparativ cu trăirile profunde şi, în special, cu idealurile în care crede: ar vrea să schimbe aerul tare, irespirabil, tensionat în care trăieşte poporul sirian, care, într-un fel, este şi poporul său.

Cu o maturitate nebănuită, gingaşa Iman Khalouf spune că scrie poezie şi e conştientă că această îndeletnicire e rară, cum la fel de rari sunt, acum, şi cititorii unui astfel de gen literar. “Poezia e ceva special pentru mine. Dacă ar fi să vorbesc despre mine şi poezie, despre începuturile acestei legături, nici nu ştiu de unde aş începe …”. Melancolia care i se strecoară în privirile umbrite de gene lungi trădează sensibilitatea firii sale. Iman are acum 15 ani, este elevă a Colegiului Naţional Carol I şi a început să scrie versuri în timpul unei ore de limbra şi literatura română. “Eram în clasa a V-a şi ni s-a dat o compunere. Eu am ales să scriu o poezie, care se chema Luna. Am citit-o în faţa clasei, am fost apreciată. De atunci, am observat că mă exprim cel mai bine în versuri. Versurile îmi sunt mai potrivite decât textul prozei, al jurnalului, de exemplu, de care sunt captivaţi tinerii de vârsta mea. Eu am ales poezia pentru că am descoperit că mă ajută să redau exact ceea ce simt”. Deşi este la vârsta în care atracţiile sunt altele, Iman se recomandă printr-o bună cunoaşte de sine. Ea ştie deja că poezia e singurul mijloc prin care se poate face înţeleasă: “Mă inspir în versurile mele din tot ceea ce trăiesc în fiecare zi. Nu îmi place să mă exteriorizez prea mult şi când mă exprim mă ajut doar de o foaie de hârtie. Câteodată scriu mult, alteori îmi trebuiesc câteva zile, săptămâni, ca să pot să-mi aşez sentimentele, să găsesc cuvintele cele mai bune, mai potrivite cu starea mea”.

“Scriu mult despre suferinţa oamenilor”

Pentru Iman, poezia a căpătat şi o accentuată conotaţie socială. Cum jumătate din existenţa ei se datorează Siriei, prin originea tatălui său, tânăra poetă trăieşte cu intensitate toate evenimentele triste, care se petrec acum în această ţară. Chiar dacă ea locuieşte în Craiova, departe de atmosfera tensionată în care sunt captivi ceilalţi compatrioţi ai săi, Iman reflectează la evenimente şi împărtăşeşte drama oamenilor. Versurile sale abundă de referiri la tragedia sirienilor. “Scriu mult despre suferinţa oamenilor. Nu pot să fiu insensibilă mai ales la problema celor din Siria. Mă gândesc la tinerii de acolo, pe unii dintre ei îi cunosc personal, pentru că eu mergeam destul de des, în fiecare vară acolo. Anul acesta a fost singura dată când nu am ajuns din cauza problemelor politice şi mi se pare că acesta e un lucru foarte grav, să nu mai poţi să-ţi vizitezi nici măcar rudele. Pentru tinerii de vârsta mea e cumplit şi aş vrea să fac ceva pentru ei, dar nu ştiu ce. Tot ce mi-aş dori să le spun, să le transmit scriu în versurile mele şi, de multe ori, rămân întipărite doar acolo, pe hârtie, pentru că nu pot să le împărtăşesc”. Când vorbeşte despre destinul sirienilor, despre suferinţa acestui popor, Iman se însufleţeşte de o dorinţă formidabilă de a schimba lumea pe care o iubeşte.

“Mi-aş dori să salvez toţi oamenii”

“Aş vrea să transform lumea siriană, care în esenţa ei este una specială, într-o lume fără griji: plină de lumină, cu oameni buni, care au numai ţeluri nobile”. Cuvintele ei spuse dintr-o suflare demonstrează tăria cu care Iman crede în idealul său. Compasiunea pentru cetăţenii sirieni i-a dat puterea de a milita pentru libertatea acestor oameni. “Vreau să fac foarte mult pentru tinerii din Siria, pentru toţi oamenii de acolo fiindcă, aşa cum am spus, sunt nişte persoane bune, care au valori, înţelepciune. Nu pot să-i văd că trăiesc în această suferinţă, dar în acelaşi timp ştiu că nu pot să-i ajut prea mult, fiindcă sunt prea mică. Câteodată îndrăznesc să visez că sunt preşedintele acestei ţări şi salvez toţi oamenii, îi fac liberi, să nu mai aibă teamă, să nu mai existe morţi. Ochii îmi plâng în suflet când văd moartea în privirea fiecărei mame, fiecărei fiinţe umane prinse în acest vârtej războinic. Însă pentru asta e nevoie de mult mai mult decât de a spera”. Sensibilitatea lui Iman capătă puteri, rezonând cu drama poporului ei. “E nevoie de fiecare dintre cei dornici să ajute la reconstruirea orientalului dacă toţi cei care sunt în cauză nu vor să renunţe la obsesia de a fi mai puternici, mai bogaţi, fără a mai observa că devin avari chiar şi faţă de ei înşişi şi că se pătează cu fiecare suflet nevinovat”. Potrivit estimărilor ONU, circa 3.000 de persoane, între care 200 de copii, au pierit de la începutul revoltei populare, în Siria. Un lucru trist pe care îl ştie şi Iman şi pe care încearcă să-l salveze doar cu sinceritatea versurilor sale.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN

Poemul nedreptăţii

Stau mereu, privesc încet

Ecranul plat şi mare

Nu vreau, nu pot să mai cuget

Aceste ştiri amare.
În suflet se inundă cerul

Cu roua suferinţei

Şi parca vine apogeul
Tristeţii, umilinţei.

Noi numai vrem acest razboi
Noi n-am mai vrea nici moarte
Însă nu ne putem lăsa
Acest vis de-o parte.

Vreau să lupt acum degrabă
Sufletul mi-o cere
Vreau să ucid brigade toată
Să urlu de plăcere.

Brigada unor oameni răi
Ce ne străpunge ţara
Brigada unor noi călăi
Ce vor să ne ia comoara.
Şi nu e orişice comoară
Ci una nepătată

E steagul, imnul şi-i o ţară
Ce merită strigată.

Iman Khalouf