SUA: O măsură de urgenţă în ultimul moment

0
386

Congresul american a adoptat sâmbătă seara, cu doar trei ore înainte de „închidere”, un proiect de lege provizoriu de finanţare, evitând paralizarea administraţiei federale americane. Ajutorul pentru Ucraina, o piatră de poticnire între democraţi şi mulţi republicani nu apare în textul acordului. Măsura de urgenţă, adoptată sâmbătă de Congresul american, prevede că administraţia americană continuă să fie finanţată încă 45 de zile. Adoptat cu 335 de voturi „pentru” în Cameră, textul a fost apoi aprobat de 88 de senatori şi 9 respingeri. Dacă măsura lui Kevin McCarthy nu ar fi fost adoptată, cea mai mare economie a lumii ar fi fost încetinită şi 1,5 mil. de funcţionari publici şi-ar fi pierdut salariile. Traficul aerian ar fi fost perturbat. Congresul trebuie să ia acum în considerare un proiect de lege separat, pentru cele 24 miliarde dolari, ajutor militar şi umanitar, pentru Ucraina, pe care Joe Biden a vrut să-l vadă inclus în buget. Un vot ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare, menţionează presa americană.