Meciul Fcu – Universitatea Craiova s-ar putea disputa cu maxim 15.000 de spectatori

0
724

În urma deciziilor de vineri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la meciul Fcu – Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 21, ar putea asista un maxim de 15.000 de spectatori, respectiv jumătate din capacitatea arenei. Fanii trebuie să fie vaccinaţi, cu 10 zile trecute de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu coronavirus. Depinde dacă gruparea gazdă, FCU, va decide să pună în vânzare bilete la acest meci sau va decide ca derby-ul să se dispute cu porţile închise. Atât oficialii, cât şi suporterii echipei lui Adrian Mititelu consideră că este vorba de discriminare în cazul actualelor reguli de acces pe stadioane şi nu ar fi de acord ca partida să se dispute cu public. În cazul în care se va juca meciul cu public, fanilor Universităţii Craiova le-ar reveni maxim 750 de bilete, la Peluza Nord.

Pasaj din Hotărârea de Guvern din data de 30 septembrie, privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19:

„Art.4 – (1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel: a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori”.