1 octombrie 2020 aduce un alt fel de întâmpinare a noului anul universitar. Studenţii, profesorii, întreaga comunitate este invitată pe site-ul Universităţii din Craiova, www.ucv.ro, la secţiunea EVENIMENTE, unde este transmis salutul multor personalităţi din lumea ştiinţifică şi socio-economică, dintre cei care au susţinut şi susţin misiunea Universităţii craiovene.
Au venit on-line alături de comunitatea universitară craioveană: Excelenţa Sa Preşedintele Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel POP domnul ministru secretar de stat Gigel PARASCHIV, prof.univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, David MUNIZ, Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA, Oswald Kolb, General manager Continental Automotive System Sibiu, Ştefan CHERCIU, Preşedintele Companiei Casa Noastră/Qfort, l Eugen Butoarcă, director general al Companiei Distribuţie Oltenia, Josephine Payne, asistent vehicleplan manager Ford, domnul Lars Brink, membru în Comitetul Nobel, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, Daniele Carati, Director Département recherche de l’Université Libre de Bruxelles, Dumitru Prunariu, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, l Emil Boroghină, Preşedintele Shakespeare Festival, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova.
CASETĂ :
Prof.univ.dr Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova :
“Ne regăsim la începutul unui an universitar care va intra în istorie. Suntem martori şi participanți la o etapă a evoluției umanității la care nu ne-am fi gândit la festivitatea de deschidere de anul trecut. Atunci ne regăseam emoționați şi dornici de un nou început în Aula „Mihai I al României”. Acum ne regăsim în spațiul virtual, îngrijorați, atenți la sănătatea noastră şi a celor apropiați,mai atenţi cu timpul pe care îl avem la dispoziţie. Anul trecut bobocii începeau aventura noului tip de program, a noilor libertăţi şi responsabilităţi. Anii terminali se concentrau pe examenele de licenţă și dizertaţie, pe carierele pentru care se pregătiseră. Ceilalţi trăiau din plin bucuria revederii cu colegii, cu profesorii, bucuria şi speranţa de a face mai bine, de a lucra mai mult, de a căuta noi şi noi oportunităţi pentru a-şi croi un drum cât mai trainic în viaţă.
Noi, cadrele didactice, intram în săli cu bucuria tinereţii voastre, impresionaţi de entuziasmul celor mai mulţi dintre voi. Anul acesta ne regăsim într-un context schimbat, aglomerat de reponsabilităţi mult mai mari şi cu provocări pe măsură. Fiecare început de an universitar însemna o nouă aventură a cunoaşterii, a ştiinţei. Anul acesta avem parte, în plus, şi de o aventură a autocunoaşterii, a depăşirii barierelor, a propriilor limite. Dar,vă invit să nu excludem faptul că este un an care poate revela oportunităţi nebănuite, aşa cum nebănuite au fost problemele pe care trebuie să le depăşim împreună. Trebuie să fim atenţi şi deschişi! Un mare profesor observa într-un rând că atunci când cineva spune că un lucru a fost făcut ştiinţific înseamnă,de cele mai multe ori, că acel lucru a fost făcut cu rigoare. Anul acesta este anul rigurozităţii, al înţelepciunii şi al responsabilităţii…”