1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

0
647

În 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite declara 1 octombrie drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

La nivel european, sărbătoarea are menirea de a sensibiliza opinia publică şi autorităţile ţărilor membre asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc în condiţii mai bune de sănătate – oportunităţi pe care societatea ar trebui sa le valorifice. Principiile ONU şi obiectivele Planului Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea sunt dezvoltate de Uniunea Europeană într-un registru adaptat tendinţelor demografice actuale, punându-se accentul pe îmbătrânirea activă, prin care persoanele vârstnice sunt încurajate să rămână, cât mai mult timp posibil, în câmpul muncii pentru a-şi împărtăşi bogata experienţă profesională şi de viaţă, să joace în continuare un rol activ în societate, în comunitate şi în propria familie, să ducă o viaţă cât mai sănătoasă şi împlinită.

Potrivit ONU, la nivel global, în 2019 existau 703 milioane de persoane cu vârsta de 65 de ani sau peste, dintre care 261 milioane, în Regiunea Asia de Est şi de Sud-Est şi peste 200 de milioane, în Europa şi America de Nord. Populaţia de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, speranţa de viaţă va atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei şi 75 de ani la bărbaţi. Un studiu demografic publicat în anul 2015 de Oficiul European de Statistică (Eurostat), pe http://ec.europa.eu/, arată că Uniunea Europeană în ansamblu se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, astfel că până în anul 2080, aproape 30% din cetăţeni vor avea vârsta de 65 de ani sau peste. Mai mult, se estimează că procentul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va depăşi 12% din populaţia totală, până în 2080.

Şi în România, potrivit aceluiaşi studiu, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%.