Potrivit IPJ Dolj, azi-noapte, a fost organizată şi executată o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, a altor fapte antisociale care se comit în zona barurilor şi discotecilor, precum şi a abaterilor la regimul circulatiei rutiere, în municipiul Craiova şi judeţul Dolj.
La această activitate au participat 229 de poliţişti din cadrul formaţiunilor de rutieră, ordine publică şi investigaţii criminale ale IPJ Dolj, precum şi 18 jandarmi. Au fost instituite 43 de filtre rutiere, au fost verificate 110 baruri/discoteci şi legitimate 1104 persoane. Dintre aceste persoane legitmate, 130 au fost controlate corporal, iar în 36 de cazuri oamenii legii le-au controlat inclusiv bagajele.
Tot în cadrul acestei acţiuni, 25 de persoane au fost conduse la sediile subunităţilor de poliţie pentru verificări. De asemenea, poliţiştii doljeni au oprit în trafic pentru control 820 de autovehicule, oamenii legii controlând atât documentele şoferilor, pasagerilor, cât şi documentele vehiculelor şi interiorul autoturismelor . În plus, au fost constatate 16 infracţiuni (6 de natură judiciară şi 10 la regimul circulaţiei rutiere ), 15 persoane fiind suspecte de comiterea acestor fapte. Poliţiştii au aplicat de asemenea şi 179 de sancţiuni contravenţionale (30 de amenzi conform prevederilor Legii nr. 61/1991R , 142 conform legislaţiei rutiere-O.U.G. 195/2002, o sancţiune în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 R şi 6 sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea altor acte normative ).Valoarea totală a amenzilor aplicate cu ocazia desfăşurării acestei razii este de 73 190 lei. Totodată, poliţiştii doljeni au reţinut 23 de permise de conducere (din care 13pentru conducere sub influenţa alcoolului şi au retras 8 certificate de înmatriculare.
Exemple :
În seara zilei de 30 septembrie 2017, în jurul orei 23:05, cu ocazia raziei organizată la nivelul I.P.J. Dolj, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova, împreună cu un echipaj de jandarmi din cadrul IJJ Dolj, în timp ce efectuau un filtru rutier pe str. Henry Coandă din Craiova, în zona Pieţei Eroilor, au oprit pentru control autoturismul Mercedes Benz, care era condus de P. L., de 26 de ani, din mun. Craiova.
La controlul efectuat de poliţişti în torpedoul autoturismului, a fost gasită o armă neletală pentru autoapărare, cu gaze, supusă autorizării, fără muniţe, COLT, de calibru 9 mm, despre care bărbatul a declarat că a achiziţionat-o din Austria. S-a procedat la ridicarea armei, întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. 2 CP şi contrabandă, faptă prev. de art. 271 din Legea 86/2006.
În noaptea de 30.09/01.10.2017, în jurul orei 01:30, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, în timp ce participau la razia organizată la nivelul Poliţiei Mun. Craiova, au depistat într-un bar situat pe str. Petre Ispirescu din municipiu, pe N. I., de 26 ani, din mun. Craiova, care avea asupra sa un cuţit tip briceag, în lungime de 25 cm, cu lama de 11 cm.
Poliţistii craioveni au întocmit pe numele persoanei în cauză un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,port fără drept de obiecte periculoase”. De asemenea, într-un alt local de alimentaţie publică situat pe str. A.I. Cuza din Craiova, un echipaj din cadrul Secţiei 3 Poliţie l-a depistat pe C. L., 25 de ani, din localitate, care avea asupra sa un cuţit tip briceag, în lungime de 30 cm, având lama de 14 cm. Și în acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pe numele tânărului în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,port fără drept de obiecte periculoase”.
În noaptea de sambătă spre duminică, în jurul orei 01:00 un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, aflându-se în serviciul de patrulare pe str. Madona Dudu, din mun. Craiova, a oprit în trafic pentru control autoturismul marca BMW, înmatriculat în străinătate, care era condus de P. Ilie, de 32 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, acestia au constatat că persoana în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule. Astfel, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
În data de 30.09.2017, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, l-au depistat pe I. Andi, de 23 ani , din Craiova, jud. Dolj, care a condus un autoturism BMW, pe strada N. Iorga, din mun. Craiova, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui auto pe drumurile publice fără permis.
În data de 01.10.2017, în jurul orei 02:43, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova l-a depistat pe P. Liviu, din mun. Craiova, jud. Dolj, student, în timp ce conducea autoturismul Audi, pe str. Bibescu din municpiu, având o concentraţie de0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Nr.1 Craiova, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin.1 din Codul Penal.