De la „afacerea Tănase” (n.r. – scriitorul Virgil Tănase, opozant al regimului de la Bucureşti şi exilat în Franţa), derulată în 1982, în orchestrarea DST-ului francez, Parisul nu şi-a arătat vreodată ostilitatea faţă de Bucureşti. Capitala unei ţări francofone, al cărei destin e legat de peste un veac şi jumătate de Franţa. Vizitată în aprilie 1991, imediat după revoluţie, de preşedintele socialist Francois Mitterrand, primul lider european care s-a deplasat la Bucureşti pentru a încuraja noile autorităţi. Dacă mai amintim – fiindcă noi românii n-avem cum să uităm – că la Madrid, în 1997, Jacques Chirac a băgat piciorul în uşă pentru România, în vreme ce SUA s-a opus categoric primirii noastre în NATO, nu aducem decât un nou argument la neînţelegerea statutului de proscrişi ce ni se rezervă, introdus în ecuaţia rece a politicii externe a unei ţări mari. Ieri, Franţa, prin vocea şefului diplomaţiei de la Paris, Laurent Fabius, şi-a reafirmat opoziţia faţă de integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, în condiţiile actuale de control al frontierelor celor două ţări. În plină polemică privind dificultăţile integrării romilor în Franţa, Laurent Fabius a avut grijă totuşi să disocieze între situaţia acestora din urmă şi chestiunea aderării la spaţiul de liberă circulaţie. Decizia unei eventuale admiteri a României şi Bulgariei în grupul „celor 26” (22 de ţări din UE, cărora li se adaugă Elveţia, Lichtenstein, Norvegia şi Islanda) trebuie luată până la sfârşitul anului în curs, pe preşedinţia Lituaniei. Pentru Laurent Fabius, intrarea celor două ţări, pentru care restricţiile pe piaţa muncii încetează la 1 ianuarie 2014, în spaţiul Schengen, înseamnă că migraţia provenind din ţări exterioare Uniunii Europene ar putea penetra sistemele de frontieră ale României şi Bulgariei. „Pentru moment, mi se pare că nu sunt îndeplinite condiţiile” a spus el. Cu alte cuvinte, o decizie până la sfârşitul anului ar fi „foarte dificil de luat” în condiţiile actuale, părere împărtăşită de majoritatea ţărilor Schengen, opina Laurent Fabius, şi dacă nu va exista o schimbare a condiţiilor „nous n’y sommes pas favorables”, a accentuat şeful diplomaţiei din Quai d’Orsay. Descumpănitor este faptul că o asemenea declaraţie vine de la Parisul „frăţesc”. Iar Laurent Fabius, politician versat, ştie bine că situaţia romilor nu este doar problema României, iar stigmatizarea acestora, aşa cum sugerează colegul său de guvern, ministrul de Interne Manuel Valls, antrenează în subsidiar, dar destul de pervers, şi stigmatizarea românilor. „Romii au vocaţia de a rămâne în România sau de a reveni în România”, declarase anterior Manuel Valls. Declanşând polemica. Fiindcă a fost violent acuzat de Cecile Duflot, ministrul Mediului, „de punerea în pericol a pactului republican”, dar şi de ministrul Economiei Sociale, Benoit Hanon (stânga radicală a PS): „Stânga nu va renunţa niciodată la ideea integrării progresive a unei populaţii”. Pentru co-preşedintele Partidului de Stânga, Jean Luc Melenchon, Manuel Valls „a spus acelaşi lucru ca şi extrema dreaptă”, în timp ce eurodeputatului ecologist Daniel Cohn-Bendit „discursul i s-a părut periculos şi idiot. Există oameni care de 60 de ani vorbesc la fel despre romi şi evrei”. Circa 17.000 de romi, marea lor majoritate de peste 5 ani prezenţi în Franţa, trăiesc în peste 400 de tabere ilicite, potrivit unui recensământ efectuat de corespondenţa misiunii interministeriale pentru cazare şi locuinţă. Scandalul nu e stins, dar minunata prietenie franco-română, în dimensiunile ei clasice, este pusă la îndoială.
