Ploi diluviene în Spania: 10 morţi

0
363

Nu mai puţin de 10 persoane au decedat în sudul Spaniei, unde potopul a atins, vineri, Andaluzia şi Murcia. Ploaia torenţială a surprins câteva mii de persoane, din care câteva sute au fost evacuate, lăsând în urmă întreaga agoniseală. În oraşul Gandia, la sud de Valencia, o veritabilă tornadă s-a abătut asupra unui parc de distracţii, făcând 35 de răniţi, potrivit presei. Sâmbătă, două cargouri au eşuat pe plaja El Saler, a litoralului valencian. În regiunea Malaga, „singurele persoane care trăiesc în locuri izolate rămân în afara caselor lor”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă. În numeroase oraşe, precum Villanueva del Trabuco, în Andaluzia, potopul a făcut ravagii, deteriorând căile de acces. În regiunea Murcia, un pod auto rutier s-a prăbuşit. Printre zonele cele mai lovite de precipitaţii în regiunea Malaga se află Alpandeira, la nord-vest de Marbella, unde s-au înregistrat 245 litri/mp în 12 ore vineri.